MOPAN Suceava

Gala Oamenii Timpului de la Suceava a fost reprogramată pentru luni, 9 noiembrie. Evenimentul începe la ora 19.00, în Sala Auditorium de la Universitatea ”Stefan cel Mare”. Sucevenii sunt invitaţi să-i aplaude pe cei 10 finalişti din judeţul lor, dar şi pe doi artişti cu care ne mîndrim: Sorin Ursan Delaclit şi Mihai Boicu!

Gala ar fi trebuit să aibă loc pe 31 octombrie, dar a fost reprogramată dată fiind tragedia de la Clubul bucureştean „Colectiv”.

Până pe 6 decembrie, publicul este invitat să își voteze finaliștii favoriți accesând site-ul www.oameniitimpului.ro. Cei 10 suceveni finalişti sunt: Gheorghe Cârstian-Literatură, Ioan Mateiciuc-Arte, Mihai Dimian-Educaţie şi Cercetare, Ionela Păcuraru- Societate Civilă, Matei Vişniec- Diplomaţie Publică, Constantin Emil Ursu – Memorie şi Istorie, Sorin Avram-Jurnalism, Tudor Costel Creţu-Tinere Valori, Dan Dumitrache-Sănătate şi Vasile Armenean- Antreprenoriat. Pentru aceştia, luni, pe 9 noiembrie, este organizată Gala locală „Oamenii Timpului”. Cu această ocazie, comunitatea suceveană va avea posibilitatea să își prezinte reverența în fața celor zece nominalizați locali, care în urma deciziei Juriului Național vor lua parte la Gala Extraordinară Oamenii Timpului (12 decembrie 2015 – Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași), alături de ceilalți șaptezeci de nominalizați proveniți din zona de desfășurare a Campaniei. Gala se va încheia cu un scurt moment artistic susținut de interpretul de muzică folk Mihai Boicu şi de tenorul Sorin Ursan Delaclit.

Campania Oamenii Timpului este un eveniment anual inițiat de revista de cultură contemporană Timpul și organizat de Asociația Revistei Timpul (ART), în parteneriat cu instituții administrative și culturale, precum și cu instituții academice și economice.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava