Concert pascal
MOPAN Suceava

CSU Suceava a făcut “show” la revenirea în sala Liceului Sportiv. Echipa antrenata de Adrian Chirut s-a impus lejer în faţa celor de la CSM Satu Mare, cu scorul de 37-21, într-un meci contând pentru etapa a X-a a Ligii Naţionale de handball masculin.
Încurajaţi frenetic din tribune, universitarii au început în forţă confruntarea cu penultima clasată, iar până la jumătatea primei reprize s-au desprins la patru goluri pe tabela de marcaj, după ce Preda a punctat pentru scorul de 9-5.

Cu portarul Şelaru în zi de graţie şi cu o extremă dreaptă, Ciubotariu, în formă maximă pe contraatac, gazdele au intrat la pauză cu un avantaj de opt goluri pe tabela de marcaj, scor 19-11.

În debutul părţii secunde, Şelaru a fost din nou de netrecut timp de şase minute, iar colegii săi din ofensiva au majorat diferenţa la 25-11, în urma unui contratac purtat de Preda. În pofida celor două time-out-uri disperate solicitate de banca tehnică a ardelenilor, echipa suceveană si-a continuat “galopul de sănătate”, astfel că, în minutul 44, Adi Tîrzioru a dus scorul la 34-16, aceasta fiind şi cea mai mare diferenţă înregistrata între cele două combatante.

CSU Suceava – CSM Satu Mare s-a terminat 37-21, iar universitarii au consemnat cea mai categorică victorie din actualul sezon competiţional şi au urcat pe locul 7 în Liga Naţională.

CSU Suceava: Şelaru, C. Tcaciuc – Ciubotariu (9 goluri), Burlacu (6 goluri), Sipka (4 goluri), Preda (4 goluri), Tîrzioru (3 goluri), Puljizovic (3 goluri), Olariu (2 goluri), Petrea (2 goluri), Costea (2 goluri), Baican (2), C. Bursuc, I. Tcaciuc, Polocoşer şi Şoldănescu. Antrenori: Adrian Chiruţ şi Iulian Andrei.

CSM Satu Mare: Cioroiu, Orban – Lazic (10 goluri), Olah (5 goluri), Munea (3 goluri), Rogoz (1 gol), Morar (1 gol), Crăciun (1 gol), Mateş, Bejinariu, Suciu, Avramescu, Dinescu, Stan, Ungar. Antrenor: Iulian Varady şi Albert Kibedi.

Rezultate înregistrate în etapa a X-a a Ligii Naţionale:

HC Adrian Petrea Reşiţa – Potaissa Turda 23-37
CSM Făgăraş – CSM Bucureşti 16-26
CSU Suceava – CSM Sau Mare 36-21
HC Dobrogea Sud – Steaua 28-23
HC Vaslui – Dinamo 22-34
HC Odorhei – Poli Timişoara 24-23
Din această rundă a mai rămas de jucat meciul Dunărea Călăraşi – CSM Focşani.

Clasament:

1. HC Dobrogea Sud 10 9 0 1 295-247 27
2. Dinamo 10 8 1 1 325-285 25
3. Potaissa Turda 10 7 1 2 312-265 22
4. HC Odorhei 10 7 1 2 278-257 22
5. Steaua Bucureşti 10 5 2 3 278-271 17
6. CSM Bucureşti 10 5 0 5 276-252 15
7. CSU Suceava 10 5 0 5 276-251 15
8. HC Vaslui 10 5 0 5 268-283 15
9. Poli Timişoara 10 3 2 5 257-254 11
10. CSM Focşani 9 3 2 4 225-239 11
11. HC Dunărea Călăraşi 9 3 0 6 236-253 9
12. HC „Adrian Petrea” Reşiţa 10 2 1 7 248-285 7
13. CSM Satu Mare 10 1 0 9 244-297 3
14. CSM Făgăraş 10 1 0 9 218-277 3

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava