MOPAN Suceava

Cu toții ne mai aducem aminte de trupa ‘’Gaz pe foc’’, ce făcea ravagii prin anii 2000, în România, nu-i așa? Cine se mai gândea că băieții ce frângeau acum aproape 30 de ani inimile fetelor prin muzica, dansul și șarmul lor, se vor reuni?

Ei bine, acest lucru s-a întâmplat de curând, pe scena festivalului Untold, iar băieții rebeli de altă dată, s-au transformat acum în bărbați cu familii și copii, pentru care muzica a rămas doar o amintire frumoasă.

Click! A dorit să afle mai multe detalii despre marea reunire, astfel că l-a invitat pe Andrei Roșu, unul dintre membrii trupei, la un interviu relaxant.

Membrii „Gaz pe foc”, risipiți prin întreaga lume

Ce v-a făcut să vă reuniți?

Cu câteva zile înainte eram risipiți pe toată Planeta. Paul prin Canada, acolo unde locuiește, pe plajă, sau pe unde mai eram. Am aflat din scurt că există un loc disponibil pentru noi, găsit de organizatori și am plecat spre festival.

Cum este Gaz pe Foc acum după 30 de ani și cum a fost pe scenă?

Nu mai urcasem pe scenă de 20 și ceva de ani, dar nu am simțit că au trecut atâția ani, am fost în aceeași formă. Nu ne-am pierdut îndemânarea. A trecut foarte ușor timpul.

Noi râdeam că am început cariera în perioada de pionierat, în anii ‘90. Când era ca o junglă. Nu aveau condițiile tehnice nici pe departe pe cele de acum. Erau spectacole în care cântam la picior de scaun, sau la lanternă, pentru că organizatorii nu aveau destule microfoane, dar este altceva pentru artiștii de acum.

Trupa Gaz pe Foc, formată din Lucian Viziru, Andrei Roșu, Alin Lupșa și Paul Panait, s-a reunit în cadrul festivalului Untold, pentru a strânge cât mai multe donații, care să fie de ajutor pentru persoanele care au nevoie de îngrijire paliativă.

Relansarea trupei vine la aproape 30 de ani de la înființarea ei.

Citește INTERVIUL complet, EXCLUSIV pe: https://click.ro/vedete/vedete-romanesti/gaz-pe-foc-s-a-reunit-povestile-picante-ale-2183943.html

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava