Devreme, în dimineața acestei zile din anul 1759, după aproape trei luni de frustrare, general-maiorul britanic James Wolfe i-a păcălit, în sfârșit, pe apărătorii francezi ai Québecului și, la adăpostul întunericului, a trimis un grup de avangardă pe pantele abrupte care dominau râul Sf. Laurențiu și mai departe, pe Câmpiile lui Abraham.

În cele din urmă, a descoperit „intrarea din spate” în marele bastion, care era nepăzită. La ivirea zorilor, cele șapte batalioane ale sale – 4 800 de oameni – au fost desfășurate într-o linie de bătaie, pe toată lățimea de un kilometru și șase sute de metri a terenului deschis. Pe urmă a așteptat reacția francezilor.

Armata lui sosind cu corăbiile în fața Québecului, la sfârșitul lui iunie, Wolfe sondase râul în amonte și în aval, dar nu găsise nici o modalitate de a străpunge defensiva solidă în spatele căreia se aflau marchizul de Montcalm și trupele sale, totalizând 12 000 de soldați.

Timpul începea să nu mai aibă răbdare: odată cu venirea iernii, flota britanică urma să se retragă cât de curând în avalul râului, cu aceasta spulberându-se orice șansă de cucerire a orașului în cursul acelui an. Însă în cele din urmă, identificase o cărare în sus, pe stânci.

Când francezii au ieșit în câmpie, la 9 dimineața, britanicii s-au abținut să tragă până când dușmanul a ajuns la mai puțin de 60 de metri, apoi au descărcat rafală după rafală, oprindu-i pe atacatori și împingându-i înapoi, în spatele fortificațiilor lor. În seara aceea, trupele regulate franceze au părăsit orașul și s-au retras în amonte pe râu. Fortăreața s-a predat în data de 18 septembrie. Astfel a fost împlinită o faptă glorioasă. Însă, în acest timp, Wolfe fusese împușcat de trei ori și a murit în urma hemoragiei.

Adversarul său, Montcalm, și el grav rănit, a murit a doua zi. Bătălia de la Québec a fost decisivă. Francezii s-au retras în Montréal, care a căzut în cursul anului următor.

Canada era, de acum, britanică. Bătălia de pe Câmpiile lui Abraham a devenit un eveniment celebru pentru mulți contemporani și nu numai. A inspirat tabloul lui Benjamin West din 1776, intitulat „Moartea lui Wolfe” (tablou care ilustrează acest articol).

Este posibil să fi contribuit și la popularitatea poeziei lui Thomas Gray intitulată „Elegy in a Country Churchyard” („Elegie scrisă într-un cimitir de țară”), cunoscută drept poezia preferată a lui Wolfe, și al cărei vers celebru pare să imortalizeze atât faptele, cât și soarta sa: „Calea spre glorie nu duce decât în mormânt”.

Nu în ultimul rând, știm că în situația militară critică din Coreea, din vara anului 1950, generalul Douglas MacArthur s-a inspirat din manevra surpriză a lui Wolfe de la Québec, în planificarea strălucitorului succes al debarcării „pe ușa din spate” de la Inchon.

Tot la 13 septembrie:

1506: Moare pictorul italian Andrea Mantegna.

1592: Moare la Bordeaux eseistul francez Michel de Montaigne.

1598: Moare în El Escorial Filip al II-lea al Spaniei.

1814: Defensiva americană, din cursul bătăliei de la Fort McHenry, inspiră compunerea imnului Statelor Unite.

Geo Alupoae, critic de teatru.