Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele PNL Suceava și al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a declarat că în perioada următoare va fi întocmit un master plan pentru extinderea rețelelor de gaze naturale din județ. Gheorghe Flutur a spus că acest master plan va fi realizat după ce parlamentarii PSD și ALDE au respins amendamentul liberalilor la legea bugetului pentru construcția magistralei de gaz metan spre Vatra Dornei precum și racordarea a 50 de localități la rețelele de gaz. „PNL Suceava și parlamentarii PNL de Suceava suntem extrem de supărați că au aruncat la coș PSD-ALDE cele 32 de amendamente. Nu se poate să ai autism politic să nu ții cont de propunerile de la Suceava pentru dezvoltarea zonei, fie că vorbim de autostrada care să lege Moldova de Transilvania, drumul expres care să lege Suceava de București, dar fie că vorbim de sprijin pentru primari pentru programul marca PSD Utilități și Mediu la care nu se dă în ultimii ani, de când e PSD la guvernare niciun ban și avem primării aproape în faliment din această cauză, până la amendamente care însemnau regularizarea râurilor din județul Suceava pentru a pune la adăpost populația, magistrale de gaz metan sau spitalul de copii. În primul rând, pentru gaz metan vom trece la elaborarea masterplanului pe gaz metan pe județul Suceava, pentru că avem informații că se pregătesc anumite proiecte. În Dolj prima magistrală se construiește deja”, a spus Flutur.

El a arătat că PNL Suceava a solicitat șase magistrale de gaz metan noi, Păltinoasa-Cacica-Vicovu de Sus, Pojorâta-Vatra Dornei-Poiana Stampei, Suceava-Salcea-Liteni-Dolhasca, Cacica-Comănești-Dărmănești, însă nici una dintre acestea nu a fost aprobată. „Prin acest master plan vom cere aceste investiții și cerem Guvernului transparență în alocarea banilor. S-a scumpit lemnul de foc în ultimii ani foarte mult și vom cere în fiecare zi racordarea la gaz metan pe acolo pe unde trece deja magistrala, respectiv Vadu Moldovei, Forăști, Fântâna Mare, zona Fălticeniului sau Cornu Luncii. Aici se poate face racordare la conducta de gaz metan și trebuie să se facă”, a mai declarat liderul PNL Suceava. Gheorghe Flutur a arătat că județul Suceava a plătit prea mult pentru proiectul „Utilități și Mediu”, prin care 61 de primării au fost puse în genunchi și „cred că merită o compensație în ceea ce privește gazul metan”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava