MOPAN Suceava

Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a mulțumit Guvernului României, premierului Nicolae Ciucă și ministrului de finanțe, Adrian Câciu, pentru faptul că au ținut seama de solicitările făcute de Consiliul Județean Suceava pentru alocarea de fonduri în cadrul Bugetului pe anul 2023 pentru cele 61 de primării afectate de creditul la Programul Utilități și Mediu. Gheorghe Flutur a precizat că primăriile vor putea astfel plăti ratele și nu se va ajunge la blocarea conturilor acestora. Flutur a declarat că și în cursul zilei de ieri a discutat cu ministrul finanțelor, care l-a asigurat că a ținut cont de solicitările CJ Suceava,  astfel încât să nu mai apară situația din 2022, când a trebuit ca parlamentarii suceveni de la PNL și PSD să depună amendament la Legea Bugetului pe 2022 pentru rezolvarea problemei. „Acum văd că este Anexa 7.02, în care este prevăzută suma de 34, 5 milioane lei.

La o primă vedere, estimez că bugetul pentru 2023 se situează la nivelul anului 2022 și dacă până la 15 decembrie va fi votată Legea Bugetului, eu cred că, ținând cont de termene, vom avea Bugetul Județului Suceava la începutul lunii februarie 2023”, a încheiat Flutur.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava