Concert pascal
MOPAN Suceava

Liderul liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur, a preluat oficial funcția de președinte interimar al PNL. Gheorghe Flutur a fost ales în această funcție cu unanimitate de voturi în cadrul Consiliului Național al PNL, care s-a duminică. Flutur va deține această funcție până la Congresul de alegeri care se va desfășura pe 10 aprilie, în cadrul Consiliul National al liberalilor. Cel care l-a propus pe Gheorghe Flutur să preia conducerea interimară a partidului a fost ministrul de interne Lucian Bode, acesta precizând că liderul liberalilor suceveni are vechimea cea mai mare în PNL dintre cei patru prim-vicepreședinți. Reamintim că președintele Senatului Florin Cîțu și-a dat demisia, sâmbătă, de la conducerea PNL.

„Am avut ședința Biroului Politic al Partidului Național Liberal, o ședință înaintea Consiliului Național extraordinar, ședință care a ținut cont de evenimentul de ieri, demisia președintelui partidului, domnul Florin Cîțu. Conform art. 94, alineatul 2 din statutul PNL, atribuțiile trebuie preluate de un prim-vicepreședinte, la propunerea Biroului Executiv al Partidului Național Liberal.

Astăzi, colegii m-au propus pe mine să preiau atribuțiunile președintelui Partidului Național Liberal  interimar, până la Congres. A fost un vot în unanimitate și le mulțumesc pentru încredere, colegilor. De asemenea, pentru că tot ieri a intervenit demisia secretarului general al partidului, am propus preluarea atribuțiunilor de secretar general de către domnul prim-vicepreședinte, Lucian Bode, în această perioadă. Avem foarte multe activități și este nevoie ca Secretariatul General să fie coordonat. Și domnia sa a avut vot în unanimitate, în Biroul Politic Național”, a spus Gheorghe Flutur.

El a subliniat că în calitate de președinte interimar are responsabilitatea de a organiza Congresul Extraordinar, respectând întru totul statutul. „Să organizăm cum se cuvine Congresul extraordinar al Partidului Național Liberal și sigur, gestionarea treburilor curente pe care le avem, inclusiv în partid, inclusiv în coaliție, pentru că sunt o serie de priorități în relația cu Guvernul și tot ce decurge de aici. Partidul Național Liberal propune aceste evenimente într-o succesiune destul de rapidă, pentru că avem un context național și internațional deosebit și de aceea s-a ținut seama de tot ce se întâmplă și am văzut o hotărâre a colegilor noștri, și asta arată capacitatea partidului de a face niște lucruri să se îmbunătățească, din mers, să intrăm în linie dreaptă, pentru că avem extrem de multe provocări la care trebuie să răspundem, mai ales în ceea ce privește agenda de guvernare”, a mai spus liderul PNL. Întrebat de momentul în care a avut loc destrămarea echipei câștigătoare a lui Florin Cîțu, Gheorghe Flutur a declarat că „nu cred că s-a destrămat, din moment ce vedeți aproape unanimități. Consiliul Național a fost convocat de 42 de Birouri politice județene, Vineri, și președinții de Organizații au primit acea împuternicire și acele hotărâri de Birouri Politice județene pentru convocarea Congresului. Eu zic că suntem pe un drum bun, durează o săptămână , această perioadă până la Congres și important este ca partidul să genereze stabilitate și în interior și în coaliție și în țară, pentru că, atenție, PNL-ul are și primul ministru din rândul PNL-ului, președintele României vine din rândul Partidului Național Liberal, avem o responsabilitate uriașă și vrem să luptăm pentru stabilitate în această țară”. 

 

Gheorghe Flutur a preluat oficial funcția de președinte interimar al PNL. El a fost ales cu unanimitate de voturi (FOTO), 5.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 5.5/10 (2 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava