Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat că pentru încă două biserici de lemn vor fi depuse proiecte pentru reabilitare, consolidare și conservare. Proiectele vor fi depuse pentru a obține finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, titularul proiectelor fiind Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Gheorghe Flutur a precizat că într-o ședință extraordinară a deliberativului județean s-a aprobat completarea acordului dintre Consiliul Județean și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților prin includerea bisericii de lemn Mănăstioara din Udeșți și a bisericii de lemn din Rădășeni pe lista lăcașelor de cult pentru care se vor promova proiecte pentru restaurare. Flutur a amintit că în luna martie a 2022, Consiliul Judeţean Suceava a încheiat un Acord de parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în vederea susţinerii proiectelor ce vizează promovarea şi/sau restaurarea/reabilitarea obiectivelor religioase, precum şi elaborarea, susţinerea, implementarea şi dezvoltarea rutelor cultural sau turistice, menite a impulsiona dezvoltarea turismului cultural şi religios la nivelul judeţului. Șeful administrației județene a arătat că cele două biserici de lemn vor fi propuse de către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în cadrul celui de-al treilea apel de proiecte în cadrul PNRR, ca obiective ce vor fi incluse în ruta bisericilor din lemn, în vederea restaurării. „Acum se are în vedere restaurarea Schitului  Mănăstioara din Udești, o biserică cu o însemnătate aparte care datează încă din 1760. Și de asemenea e vorba despre Biserica Sf. Mercurie și Sfanta Ecaterina din Rădășeni, la care primele documente sunt de pe vremea lui Ștefan Tomșa, în 1611”, a arătat Gheorghe Flutur. El a ținut să subliieze faptul că prin acest parteneriat dintre Consiliul Județean și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților au fost sau se află în curs de restaurare mai multe obiective turistice, inclusiv cazinoul din Vatra Dornei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava