Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a participat, astăzi, la predarea către constructor a drumului județean Izvorul Alb-Rarău, care va fi asfaltat în totalitate. Gheorghe Flutur a precizat că potrivit proiectului vor fi modernizați 7,67 km, de la baza pârtiei de schi și până la Pietrele Doamnei din Masivul Rarău. „Este vechiul drum județean până la Cabana Rarău. Proiectul de modernizarea prevede două straturi de asfalt. Drumul va fi exclusiv turistic, cu limită de greutate de 3,5 tone. Trebuie spus că primii trei kilometri ai drumului, până la Schitul Rarău, vor fi cu două benzi, iar apoi se va continua cu o singură bandă prevăzută cu refugii de încrucișare”, a spus Gheorghe Flutur. El a arătat că lucrările de modernizare vor fi complexe, în condițiile în care panta medie a drumului este de 8-9 grade și are porțiuni destul de abrupte.

„Proiectantul și constructorul au găsit soluții pentru accesul mașinilor mici, a mașinilor de teren și autoutilitarelor atât pe timp de iarnă cât și vara. A durat destul de mult obținerea avizelor de mediu și Natura 2000, dar sunt bucuros că pot aloca o sumă de 4,5 milioane de euro din bugetul CJ Suceava pentru unul dintre cele mai pitorești trasee turistice din Bucovina și din țară. Acest drum va pune în valoare și mai mult pârtia de schi din Rarău unde numai în primele trei luni ale acestui an au fost peste 50.000 de turiști. Mulți dintre cei care vor veni la schi vor urca și pe Masivul Rarău. Drumul asigură circuite atât cu drumul județean care vine prin Pojorâta, modernizat în primul meu mandat de președinte, dar și cel care merge pe Valea Bistriței spre Chiril. Masivul Rarău va putea fi vizitat din trei direcții”, a declarat Gheorghe Flutur. Șeful administrației județene a subliniat faptul că prin această investiție se va fluidiza traficul rutier în zonă și va duce la creșterea numărului de vizitatori în perioada următoare în Masivul Rarău. „Sunt convins că Rarăul va deveni cel mai vizitat templu muntos al Bucovinei”, a încheiat Gheorghe Flutur.

Gheorghe Flutur anunță începerea lucrărilor de asfaltare a drumului din Izvorul Alb spre Rarău, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava