MOPAN Suceava

Ultimul tronson al drumului din Coșna spre județul Bistrița Năsăud va fi modernizat printr-o investiție a Consiliului Județean Suceava. Anunțul a fost făcut de șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, care a fost prezent astăzi pe șantierul lucrărilor de modernizare a drumului județean Grădinița – Coșna. „Suntem astăzi pe drumul județean Grădinița – Coșna, un drum modernizat pe 8,3 kilometri printr-o investiție a Consiliului Județean Suceava de peste 6 milioane de euro. Este o investiție care înseamnă și două poduri, 52 de podețe și 144 de accese la curțile oamenilor. O investiție care leagă județul Suceava de Bistrița Năsăud. Aici suntem la capătul drumului modernizat Grădinița – Coșna și urmează un alt tronson care urmează să fie modernizat. Mâine aprobăm în Consiliul Județean Suceava indicatorii tehnico-economici pentru porțiunea de drum care ne-a mai rămas de 3,4 kilometri până la hotar cu Bistrița Năsăud. De aici sunt mai puțin de 25 de kilometri până la Năsăud, iar până la granița cu Bistrița sunt peste 3 kilometri pe care îi va moderniza tot Consiliul Județean Suceava. Vreau să subliniez că e un nou drum pe care Consiliul Județean îl modernizează pentru a face legătura cu Bistrița Năsăud. Acesta este drumul vechi între Bucovina și Ardeal, un drum care va pune în valoare turistic dar și economic toată Țara Dornelor cu valea Someșului, Ilva Mare, Ilva Mică, spre Năsăud”, a precizat Gheorghe Flutur. El a spus că își dorește ca tronsonul de 3,4 kilometri să fie finalizat anul viitor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava