MOPAN Suceava

Liderul PNL Suceava, senatorul Gheorghe Flutur, îi va prezenta premierului României Dacian Cioloş, şase mai proiecte pentru dezvoltarea judeţului Suceava. Gheorghe Flutur a fost invitat luni, 25 aprilie a.c., de către premierul Dacian Cioloş să participe, la Iaşi, la o discuţie pe aspecte privind inițiative de actualitate pentru investiții durabile în regiunea Nord-Est. Întâlnirea de la Iaşi are loc la solicitarea mai multor parlamentari din Regiunea de Nord-Est, printre aceştia numărându-se şi liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur.

La discuţiile care vor avea loc în Aula Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi vor mai fi prezenţi viceprim-ministrul Vasile Dîncu, ministrul transporturilor, Dan Costescu, ministrul fondurilor europene, Aura Răducu, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Achim Irimescu, şi ministrul consultării publice și dialogului civic, Violeta Alexandru.

Liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, ne-a declarat în cursul zilei de ieri că în condiţiile în care la această întâlnire vor fi prezenţi atât premierul Dacian Cioloş, cât şi un număr important de miniştri, în cadrul discuţiilor va susţine un portofoliu consistent de proiecte importante pentru dezvoltarea judeţului Suceava.

Gheorghe Flutur a subliniat că principalele priorităţi pe care le are în vedere se referă la scoaterea din sărăcie a Regiunii de Nord – Est, prin realizarea mai multor proiecte în primul rând pentru autostrada Siret – Suceava – Bucureşti şi realizarea autostrăzii Iaşi – Târgu Neamţ – Târgu Mureş, aceasta urmând să treacă prin zona Moţca – Drăguşeni, la limita cu judeţul Suceava.

Flutur a adăugat că un alt proiect pe care îl va susţine în faţa premierului României este modernizarea drumului E85 Siret – Suceava – Roman, astfel încât acesta să fie realizat pe o structură identică tronsonului București-Roman.

Preşedintele PNL Suceava a mai spus că un proiect important pentru judeţul Suceava pentru care va solicita susţinere guvernamentală este „Bucovina – pol de dezvoltare turistică”. „Vom solicita să fim sprijiniţi pentru realizarea unei asocieri a staţiunilor din Bucovina, pentru a crea un pol de dezvoltare turistică. Este un proiect care s-ar putea realiza şi în Tulcea, şi în jurul cetăţilor medievale din sudul Transilvaniei. Este un program important pentru promovarea turismului, şi consider că vom putea avea proiecte eligibile pe fonduri europene pentru realizarea unor drumuri către obiective turistice, cum ar fi cel către Codrii Seculari de la Slătioara, sau drumurile dintre Mitocul Dragomirnei – Pătrăuţi, Suceviţa – Putna sau Vatra Moldoviţei – Putna”, a explicat Gheorghe Flutur. El a mai precizat că tot la întâlnirea de luni va susţine şi înfiinţarea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Suceava -Botoșani, precum şi lansarea unui program de apărare împotriva inundațiilor pentru județul Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava