MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a inspectat, astăzi, lucrările de asfaltare a drumului din Câmpulung Moldovenesc spre Rarău, prin Izvorul Alb. Gheorghe Flutur a precizat că este „o mare bucurie faptul că pe acest drum există deja asfalt”. Flutur a adăugat că „acest drum strategic”, care este paralel cu pârtia de schi de pe Rarău, are o lungime totală de 7,6 kilometri, valoarea investiției fiind de 5 milioane de euro, fonduri alocate de Consiliul Județean Suceava. „Semnalele sunt foarte bune. Peste trei kilometri de asfalt o să fie cu primul strat în această perioadă, deși vremea este extrem de capricioasă. Noi abia la 1 mai am dat autorizație de începere pentru că aici a fost zăpadă. Proiectul mai include 2,5 kilometri de ziduri de sprijin, sunt vreo opt podețe. Lățimea drumului aici este de 7 metri, din care 5,5 înțeleg că este zona carosabilă, pe două sensuri, până la schit. De la schit deja intrăm într-o zonă cu restricții, unde o să avem o lățime a drumului mai mică, în jur de patru metri, dar acolo sunt prevăzute 17 stații de încrucișare. Ce este important și am venit să văd stadiul lucrărilor, este că s-a lucrat mult la tot ce înseamnă casete, ziduri de sprijin, podețe, apărări de maluri. O lucrare foarte complexă, dar când va finalizată și sper că va fi finalizată repede, va fi a treia cale de urcat pe masivul Rarău, ceea ce înseamnă dezvoltarea turismului. Aici avem o pârtie de schi, paralel cu pârtia este acest drum. Se poate ajunge la capătul de sus a pârtiei de schi pe acest drum. Iar sus pe platoul munților Rarău, unde va trebui să facem mai multe parcări împreună cu primăria Câmpulung, trebuie să ne gândim că turismul va exploda și mai mult pentru că va fi acces și mai ușor”, a arătat Gheorghe Flutur.

El a amintit că accesul pe Rarău se mai poate face prin Pojorâta, dar și de pe Valea Bistriței, prin Chiril. „Sunt semne foarte bune și sunt foarte bucuros că se toarnă asfalt pe drumul cel mai important spre muntele Rarău”, a declarat președintele CJ Suceava.

El a adăugat că tot în această zonă, la Slătioara, se lucrează foarte bine și la drumul către Codrii Seculari. „Lucrările sunt foarte avansate. Și acolo pregătim în această toamnă să turnăm asfalt spre monumentul UNESCO, pădurea seculară de la Slătioara și după aceea să ne gândim să legăm orașul Câmpulung Moldovenesc de Stulpicani, pe drumul de la Prihodiște, un drum care mulți ani de zile a fost abandonat și am reluat noi investițiile”, a încheiat Flutur.

 

Gheorghe Flutur, mulțumit de ritmul lucrărilor la asfaltarea drumului din Câmpulung spre Rarău, prin Izvorul Alb. „Turismul va exploda și mai mult”, 7.8 out of 10 based on 11 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.8/10 (11 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava