Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele PNL și al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, s-a declarat mulțumit de ritmul lucrărilor la magistrala de gaz metan Pojorâta Matra Dornei. Gheorghe Flutur, deputatul Angelica Fădor și viceprimarul din Vatra Dornei, Marius Rîpan au fost prezenți, vineri, pe șantierul lucrărilor de construcție a magistralei de gaz, Gheorghe Flutur spunând că „în acest moment gazul metan este tot mai aproape de Vatra Dornei”. Flutur a precizat că investiția în această magistrală este realizată de Guvernul României, prin Transgaz. „Din fericire avem aici o veste foarte bună. Din 23 de kilometri care trebuie construiți și îngropați în pământ între Pojorâta și Vatra Dornei, peste 13 kilometri s-au făcut în 5 luni de zile. Am fost aici la Vatra Dornei pe 20 iunie în acest an. În iulie am venit și am stat de vorbă cu firma de la Târgu Mureș și au început lucrările. Iar în cinci luni au făcut 13 kilometri. Așa cum s-a lucrat până acum, ei sunt în avans față de termenele care le au în contract. Eu îi felicit și le mulțumesc. Și îmi exprim speranța ca în toamna viitoare să ajungă magistrala de gaz metan la Vatra Dornei”, a declarat președintele CJ Suceava. El a ținut să remarce faptul că atât deputatul Angelica Fădor, cât și viceprimarul din Vatra Dornei, Marius Rîpan s-au implicat foarte mult în deblocarea proiectului pentru construcția acestei magistrale de gaz metan, un proiect extrem de important pentru Țara Dornelor. „Transgaz investește peste 18 milioane de lei în acest proiect. Vatra Dornei are deja o centrală modernă pe gaz metan care așteaptă de mulți ani ca să i furnizeze gazul. Deocamdată ei sunt pe încălzire pe lemne. Va trebui să se pregătească rețeaua de distribuție din Vatra Dornei și aici viceprimarul are multe de făcut. Vreau să precizeze că proiectele guvernului nostru pe gaz metan sunt ambițioase pentru localitățile din România, iar Țara Dornelor are nevoie de gaz. Fie că vorbim de Dorna Candreni, de Dorna Arini, de Șaru Dornei sau de toată zona Dornelor, toți așteaptă gaz metan. Asta înseamnă sursă de încălzire, alta decât lemnul, înseamnă protecția pădurilor, înseamnă civilizație și înseamnă dezvoltare. Am venit aici și sunt mulțumit de ritmul lucrărilor. Avem de deblocat o porțiune de trei kilometri unde sunt niște proprietari de terenuri care urmează să facă contracte de pază cu Romsilva și apoi să facă aceste contracte cu Transgaz pe unde trece conducta de gaz metan. Extrem de important pentru noi este calendarul. În orice caz este un mare câștig că această firmă s-a ținut de cuvânt și a respectat calendarul chiar mai mult decât le-am cerut noi”, a precizat Gheorghe Flutur.

În același timp, deputatul PNL de Suceava, Angelica Fădor, a ținut să sublinieze faptul că pentru zona Dornelor această aducțiune de gaz metan „reprezintă un vis care încet-încet devine realitate”. „De fiecare dată atunci când aduceam vorba de aducerea gazului metan la Vatra Dornei toată lumea ne privea cu foarte mult scepticism. De data aceasta datorită implicării Guvernului liberal și al președintelui Consiliului Județean Gheorghe Flutur visul nostru devine realitate. Este foarte important și pentru restul zonei Dornelor pentru că deja primăriile din zona noastră au început să formeze Asociații de Dezvoltare Intracomunitară în așa fel încât odată ajuns gazul metan la Vatra Dornei să poată beneficia și locuitorii din întreg bazinul Dornelor de gaz metan”, a spus Angelica Fădor. Ea a ținut să precizeze faptul că ceea ce este foarte important este implicarea Guvernului PNL în promovarea unui program pentru racordarea populației la gaz metan. „Începând din acest an racordarea populației a României este gratuită. De fiecare dată oamenii erau destul de sceptici atunci când se punea problema racordării la gaz metan din cauza costurilor, iar acum în sfârșit este gratuită și este o altă veste bune pe care o dăm astăzi tuturor românilor, dar și celor din bazinul de munte al județului Suceava”, a încheiat Angelica Fădor.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava