MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a verificat lucrările de modernizare a drumului județean dintre Suceava și Berchișești. Gheorghe Flutur a spus că în momentul de față se lucrează la refacerea tronsonului de drum județean afectat de inundații în zona pasajului de cale ferată și se toarnă un covor asfaltic la Berchișești, pe tronsonul dinspre Drumul European DN2E.

„În același timp au început lucrările de modernizare a tronsonului Suceava-Liteni-Moara, astfel ca vom avea reabilitat un drum foarte circulat, Suceava – Berchisesti, care face legătura între localitățile de pe Valea Sucevei cu cele de pe Valea Moldovei. Am avut în vedere asigurarea unei infrastructuri adecvate pentru locuitorii zonei dar și pentru turiști – cest drum, ca o legătură Suceava – Gura Humorului și mai avem Ciprian Porumbescu-Drăgoiești-Horodniceni, continuare la Fălticeni”, a declarat Gheorghe Flutur. El a subliniat faptul că 2020 acesta a fost un an de vârf în modernizarea drumurilor din județul Suceava. Vremea a permis să se lucreze, constructorii s-au ținut de treabă. Nu am avut întârzieri la decontarea lucrărilor. S-a putut vedea, județul Suceava, un șantier”, a precizat Flutur. El a adăugat că a solicitat că Secției de Drumuri Județene să grăbească executarea marcajelor pe drumurile asfaltate.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava