Concert pascal
MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur și primarul din Comănești, Grigoraș Păstrăv au participat, vineri, la inaugurarea lucrărilor de modernizare a școlii din satul Humoreni. Gheorghe Flutur a ținut să remarce faptul că în momentul de față școala dispune de grupuri sanitare moderne, în incinta clădirii. Flutur a declarat că școala a fost modernizată printr-un proiect depus la Programul Național de Dezvoltare Locală. „Primul lucru pe care l-a făcut am vrut să văd cum sunt grupurile sanitare, care sunt în clădire și asta este un lucru extraordinar. Au încălzire, apă curentă, sunt civilizate și spațioase. În această școală învață circa 200 de copii. Și sunt cu domnul primar Grigoraș Păstrăv și suntem într-o sală care e dotată printr-un program al Grupului de Acțiune Locală. Astfel, la inițiativa primarului de la Comănești s-a dotat această școală cu laptopuri și calculatoare. Arată foarte modern și sunt convins că acesta este un pas uriaș spre modernizare spre transparență și spre școala viitorului. Îl felicit pe prima și din altă perspectivă. Meseria sa de bază este cea de profesor. Acum este primar și este de câteva mandate primar, dar se poate observa ce înseamnă să cunoști nevoile breslei tale, să cunoști ce e nevoie într-o școală și acum în ajun de deschidere a anului școlar”, a declarat Gheorghe Flutur.

El a mai afirmat că o altă școală modernizată se inaugurează și în satul Comănești. „Sunt eforturi mari făcute de primărie pe un program guvernamental. Dar trebuie spus că și noi, Consiliul Județean, am sprijinit cu sumele de cofinanțare aici. Și ne bucurăm să fim liniștiți că școala va începe în condiții absolut bune, normale și de securitate, în contextul acesta epidemiologic, în județul Suceava și în special aici la Comănești”, a mai precizat șeful administrației județene.

Dea asemenea, primarul Grigoraș Păstrăv a spus că această unitate școlară, construită în 1887, a fost reabilitată și modernizată în totalitate. El a mai afirmat că printr-un program european de 100.000 de lei, finanțat prin Grupul de Acțiune Locală, a fost achiziționată aparatură, respectiv laptopuri și calculatoare. „Sălile de clasă au fost dotate în valoare de 100.000 de aparatură necesară desfășurării activității didactice, îmbunătățirea acesteia precum și a unei mai bune înțelegeri de către elevi a noutăților în domeniul informaticii. De asemenea, în contextul pandemiei de astăzi vedem că e necesară dotarea școlilor cu aceste aparate, mai ales cu tablete și cu celelalte aspecte necesare pentru o predare on-line. Cadrele didactice au posibilitatea astăzi să își constituie o bază de date puternică în cazul în care va fi necesar on-line. Vara aceasta s-a trecut masiv la această dotare și la acest program, și uitați-vă că astăzi, cu ocazia prezenței și a domnului președinte reușim să inaugurăm această școală. Îi mulțumesc domnului președinte pentru sprijinul pe care l-a dat întotdeauna comunei Comănești de când sunt primar și în toate mandatele domniei sale. Și îi urez succes pentru că așa este bine să fie în continuare alături de noi”, a afirmat Grigoraș Păstrăv.

Gheorghe Flutur și primarul din Comănești au inaugurat lucrările de reabilitare și modernizare a școlii din Humoreni, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava