MOPAN Suceava

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că până la finalul acestui an trebuie să fie finalizată întreaga documentație pentru autostrada A7 pe tronsoanele Pașcani – Suceava – Siret astfel încât să fie scoase la licitație lucrările de construcție. Anunțul a fost făcut la finalul unei ședințe de lucru pe care a convocat-o marți la Consiliul Județean Suceava pe tema stadiului proiectului autostrăzii A7. La ședință au participat 22 de primari, 17 din Suceava, patru  din Iași și unul din Botoșani, reprezentanții firmelor de proiectare EGIS și Search Corporation, precum și ai Agenției de Protecție a Mediului, Apele Române, Ariilor Protejate, Prefecturii Suceava, SGA Suceava, ABA Siret, Direcției de Cultură, Direcției Județene de Drumuri și Poduri Suceava și ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere București. „Suntem avansați pe ruta Pașcani – Suceava și cred că în vară va fi finalizată toată documentația pentru a intra în procedură de scoatere la licitație. În momentul de față forajele sunt făcute în procent de 95% și sunt deja citite studiile geotehnice de laborator. Urmează avizul de mediu, de la Apele Române și am discutat despre cele cinci noduri, descărcări de pe autostradă de la Pașcani, Tudora, Dolhasca, în zona Liteni și la Aeroportul Salcea”, a spus Flutur.

El a precizat că în momentul de față sunt o serie de blocaje în acest proiect, motiv pentru care a solicitat sprijinul primarilor pentru a găsi locațiile pentru gropile de împrumut de unde să se ia pământul necesar pentru construcția profilului de autostradă. „Și aici fără implicarea primarilor e mai greu. Cum tot cu sprijinul primarilor am cerut identificarea proprietarilor pe traseul autostrăzii pentru că va trebuie să dăm o hotărâre de Guvern și acești proprietari să fie despăgubiți conform legislației”, a spus șeful administrației județene. Gheorghe Flutur a adăugat că pe tronsonul Suceava – Siret forajele sunt realizate în procent de peste 50%.

„Aici vrem o recuperare în acest an până încep semănăturile de primăvară. Mai mult de atât, am solicitat de asemenea să se aibă în vedere nodul care face legătura cu noul drum care merge spre frontiera de la Vicovu de Sus. Aici vrem să construim un drum nou, dar și vama cu Ucraina de la Climăuți. În același timp am solicitat să ni se spună unde se vor face benzinăriile unde se vor amenaja și parcările”, a afirmat Flutur. El a adăugat că și pe tronsonul Suceava – Siret vor fi construite cinci noduri de descărcare a traficului de pe autostradă. „E foarte important să avem aceste întâlniri, firmele de proiectare au fost astăzi alături și ne-au mulțumit pentru colaborare. Și eu mulțumesc primarilor, Agenției de Mediu, celor de la Direcția de Cultură, de la Cadastru, de la Arii Protejate sau Apele Române. Toți cei care sunt implicați trebuie să punem umărul pentru ca finalul acestui an să ne găsească cu documentația finalizată să scoatem și noi la licitație tronsonul Pașcani – Suceava – Siret. Pentru că până la Pașcani s-a licitat și constructorul din fericire a început să construiască A7”, a încheiat Gheorghe Flutur.

Gheorghe Flutur: Vrem ca până la finalul anului să avem toată documentația gata pentru Autostrada Pașcani – Suceava Siret pentru a scoate lucrările la licitație, 1.5 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.5/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava