MOPAN Suceava

Ministrul Culturii, suceveanul Bogdan Gheorghiu, a anunţat că la Mănăstirea Suceviţa vor fi efectuate lucrări de restaurare a picturii exterioare a bisericii. Bogdan Gheorghiu a participat, alături de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, la inaugurarea lucrărilor murale restaurate, realizate în interiorul Bisericii „Învierea Domnului”, a Mănăstirii Suceviţa. Finanțarea lucrărilor s-a realizat prin Programul Național de Restaurare. Valoarea totală a finanțării este de 4.052.993,52 lei, inclusiv TVA.

„Astăzi suntem aici pentru a recepţiona restaurarea picturii murale a Bisericii Învierea Domnului a Mănăstirii Suceviţa. Este o lucrare de mare importanţă pentru patrimoniul naţional românesc pentru că are şi o valoare identitară. Practic vorbim de aproximativ 1.700 de metri pătraţi de pictură restaurată. Sunt picturi care nu au văzut de foarte mulţi ani lumina zilei pentru că erau afumate de-a lungul anilor. Acum, după 20 de ani, pentru că lucrarea a fost începută în anul 2000, putem vorbi despre o restaurare completă a picturii interioare murale. Ce pot să vă spun este că aici avem o înşiruire narativă din scene biblice şi este obiectivul de cult cu cele mai multe scene biblice din România. Repet, este de mare importanţă pentru patrimoniul naţional, cu atât mai mult cu cât foarte multe dintre aceste picturi nu văzuseră lumina zilei de mult timp şi nu puteau fi văzute de public şi de credincioşi. Aici va fi un şantier continuu şi vreau să anunţ acest lucru”, a precizat Bogdan Gheorghiu.

El a arătat că a discutat cu directorul Institutului Naţional al Patrimoniului şi va fi reluat şantierul la exterior, unde va fi continuată o lucrare de restaurare începută cu mai mulţi ani în urmă. „Aici este nevoie de reluarea lucrărilor. Şi chiar vorbeam cu restauratorii care s-au ocupat de acest şantier şi îmi spuneau că la pictura exterioară se vor aplica tehnici noi de restaurare, ceea ce va duce la o mai bună rezistenţă în timp. Este mult mai expusă pictura exterioară uzurii”, a afirmat ministrul culturii. Bogdan Gheorghiu a mai adăugat că în cei 20 de ani de şantier de restaurare la Suceviţa s-au format mulţi restauratori. „Practic în timp ce s-a muncit aici a fost şi şcoală de restauratori. Este mare nevoie de restauratori în România şi am avut foarte mult de câştigat din acest punct de vedere. Pentru că cel puţin în ultimii 12 ani, şantierul a fost condus de un restaurator care întâi a fost format aici”, a declarat Bogdan Gheorghiu.

Pe de altă parte, el a mai spus că încă de la începutul lucrărilor, specialiştii au spus că acestea vor dura minim 10 ani, pentru a se păstra originalitatea. „A fost o muncă de migală, s-au făcut studii istorice şi studii iconografice pentru a se respecta ad literam pictura originală. Iar dacă totuşi timpul a ajuns la o dublare, la 20 de ani, putem vorbi şi de o finanţare care a şchiopătat din când în când prin Programul Naţional de Restaurare. Eu voi face toate demersurile pentru ca în următorul exerciţiu financiar să fie inclusă restaurarea exterioară, tot prin programul Naţional de Restaurare, coordonat de Institutul Naţional al Patrimoniului din subordinea Ministerului Culturii”, a încheiat ministrul Bogdan Gheorghiu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava