MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Bogdan Gheorghiu, a dat o replică tăioasă deputatului PSD de Suceava, Alexandru Rădulescu, care l-a acuzat că în calitate de ministru al culturii a finanțat cu o sumă ”uriașă” evenimentul care a marcat deschiderea sezonului expozițional al Muzeului Național de Artă Contemporană de la București și care ”a fost o demonstrație a artei mini-minorității transsexuale concretizate printr-un show susținut de două persoane travestite cu transsexualitatea asumată pe profilele de socializare”. Gheorghiu i-a transmis lui Rădulescu că Ministerul Culturii nu a fost implicat în organizarea evenimentului respectiv nici la nivel conceptual, nici financiar. Liberalul a catalogat afirmațiile social democratului drept ”jigniri nefondate” opinând că ”din dorința de a se evidenția, nu s-a informat corect”. Iată replica lui Bogdan Gheorghiu:

”Ne confruntăm în această perioadă cu doi inamici: unul invizibil, care a supus la grele încercări județul Suceava – COVID-19 și celălalt, mult mai vizibil și vocal, fără scrupule, numit PSD.

Prin vocea unor personaje precum deputatul PSD de Suceava, Alexandru Rădulescu, despre care încă nu avem clarificări privind calitatea de evaluator al competențelor mele profesionale sau cea de critic de artă, s-au lansat în spațiul public o mulțime de afirmații și jigniri nefondate, cu scopul de a denigra și decredibiliza oameni precum Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a devenit ținta atacurilor mișelești din partea PSD.

Nu a fost Suceava suficient de încercată? Nu v-ați săturat să aruncați cu pietre?

Așa înțelegeți dumneavoastră să acționați, având o gândire defectă politic, și să profitați de orice ocazie despre care credeți că vă poate fi favorabilă?

Sucevenii sunt oameni inteligenți, care nu pot fi manipulați de persoane care sunt foarte vocale și se activează doar când vine vorba de posibilitatea de a câștiga electorat. Aceștia s-au săturat de noroi aruncat, de răutate și afirmații mincinoase.

Sper că puteți dovedi veridicitatea afirmațiilor pe care le-ați lansat în spațiul public la adresa instituției pe care o conduc, cum ar fi : „Acesta a finanțat cu o sumă uriașă, 400 de mii de euro, un eveniment pentru deschiderea sezonului expozițional al Muzeului Național de Artă Contemporană”.

Domnul deputat Rădulescu, din dorința de a se evidenția, nu s-a informat corect, de aceea vreau să-l edific spunându-i că, după foarte mult timp, Ministerul Culturii a reușit să aloce, cu sprijinul Guvernului României, suma de 2 milioane de lei pentru achiziția de artă contemporană (cei 400 mii la care face referire domnul deputat de Suceava).

Fondul de Artă Contemporană, în valoare de 2 milioane de lei, reprezintă o măsură de sprijin pentru artiști, în această perioadă dificilă, dar și o dovadă de respect și valorificare a muncii acestora, iar achizițiile se vor face doar în urma evaluării unei Comisii formată din specialiști, precum artiști consacrați și critici de artă.

Au fost 12 ani în care statul român nu a mai achiziționat artă contemporană, iar inițiativa mea în acest sens, în calitate de ministru, reprezintă o investiție în viitorul culturii românești de care este atât de îngrijorat domnul Rădulescu.

Subliniez încă o dată, în cazul în care lectura nu a fost una dintre materiile preferate de domnia sa la școală și nu a reușit să citească articolele apărute în presă faptul că, Ministerul Culturii nu a fost implicat în organizarea evenimentului de redeschidere a Muzeului Național de Artă Contemporană, nici la nivel conceptual, nici financiar.

Alegerile și responsabilitatea organizării evenimentului, care a fost finanțat în mod exclusiv prin parteneriat public-privat, aparțin organizatorului pe care l-am menționat anterior.

Nu trebuie să judecăm un act artistic dacă se exprimă sau nu prin mijloace “tradiționale”, fiecare dintre noi putem alege zona culturală cu care rezonăm. Nu cred că nu este bine să fim dezbinaţi sau să îi arătăm cu degetul pe unii şi alţii.

Trebuie să învăţăm să şi ascultăm, nu doar să facem reproşuri, dar este mai greu atunci când atenția se concentrează doar pe scopuri electorale, nu-i așa domnule Rădulescu?

Bucovina ocupă un loc special în istoria țării noastre, în conştiinţa poporului român și în sufletul meu, iar să ajungi să invoci mănăstirile și bisericuțele din „sătucurile natale unde am fost botezați” , în acest context, mi se pare o lipsă de bun simț și chiar sub demnitatea dumneavoastră, stimate concetățean.

Oriunde m-au purtat drumurile vieții, am fost și sunt mândru că sunt sucevean, bucovinean autentic, născut în „sătucul” de care aminteați, în sens peiorativ.

Nicio metropolă din această lume nu poate egala Bucovina, bunătatea sucevenilor, cultura, și tradițiile pe care numai aici le putem întâlni.

Mândru că sunt bucovinean!”

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava