MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Bogdan Gheorghiu, a anunțat că până pe 26 aprilie 2022 autoritățile locale sunt așteptate să depună cereri de finanțare, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, pentru proiecte care vizează sisteme de distribuție a gazelor naturale. Este posibilă atât construcţia de noi reţele de distribuţie a gazelor naturale, cât şi extinderea şi modernizarea celor existente.

”Prin acest program vor fi realizate 2.500 km de conducte de gaze și se vor branșa 150.000 de familii la rețeaua de distribuție a gazelor naturale. Impactul în județul Suceava poate fi unul major, având în vedere că doar 13 U.A.T.-uri din 114 sunt racordate la sistemul de distribuție a gazelor naturale. Astfel, încurajez autoritățile locale să profite de această oportunitate pentru a oferi comunităților acces la gaze naturale. Beneficile ar fi importante, atât pentru consumatorii individuali, cât și pentru școli, spitale și operatorii economici, printre acestea numărându-se creșterea confortului și a sănătății pentru cei care până acum utilizau lemnul sau cărbunele”, a spus Gheorghiu.

Cererile de finanțare se pot depune prin https://investitii.mdlpa.ro/ , conform ghidului disponibil pe această platformă digitală, cât și pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației ( www.mdlpa.ro).

Selecția obiectivelor de investiții se va realiza ulterior datei de 26 aprilie, pe baza criteriilor cuprinse în normele metodologice cuprinse în ordinul comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației și al ministrului energiei nr. 278/167/2022. Prin programul ”Anghel Saligny” vor fi alocate 55,5 de miliarde de lei pentru extinderea și modernizarea rețelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare și gaz.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava