Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Bogdan Gheorghiu, a anunțat că județul Suceava va avea 16 stațiuni turistice de interes local și patru de interes național. Bogdan Gheorghiu a declarat că Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a lansat spre consultare publică un proiect de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea atestării unor localități ca stațiuni turistice de interes național, respectiv local. Hotărârea prevede atestarea ca stațiuni turistice de interes local a cinci comune din județul Suceava. „Moldovița, Panaci, Putna, Șaru Dornei și Vama s-ar alătura altor 11 stațiuni turistice de interes local din județul Suceava: Cacica, Dorna Arini, Dorna Candrenilor, Frumosu, Fundu Moldovei, Mălini, Poiana Stampei, Pojorâta, Sadova, Solca, Vatra Moldoviței. Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Sucevița și Vatra Dornei sunt atestate ca stațiuni turistice de interes național”, a precizat Gheorghiu.

El a sublinait că pe pe termen mediu și lung, proiectul de act normativ va crea un impact pozitiv în sensul că localitățile atestate vor putea fi promovate ca stațiuni turistice de interes local, și vor avea șanse mai mari în atragerea de finanțări nerambursabile, în condițiile în care unele programe de finanțare impun existența atestării ca stațiune turistică. „Având în vedere efectul multiplicator al turismului în sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcțiile, agricultura, artizanatul și comerțul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului în localitățile atestate ca stațiuni turistice vor genera un impact benefic pentru dezvoltarea economică și creșterea calității vieții pentru rezidenții acestor zone”, a spus deputatul PNL de Suceava. El a mai precizat că proiectul actului normativ poate fi accesat la link-ul: https://bit.ly/3NOP6tC, iar propunerile, sugestiile și opiniile privind proiectul se primesc în termen de 10 zile de la data publicării la adresa de e-mail: dezbateri_publice@mat.gov.ro. Bodgan Gheorghiu a mai spus că până la acest moment, în România sunt atestate 53 de stațiuni turistice de interes național și 96 de interes local.

Gheorghiu: Județul Suceava va avea 16 stațiuni turistice de inters local și patru de interes național, 7.8 out of 10 based on 4 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.8/10 (4 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava