Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Bogdan Gheorghiu, a declara că votul Austriei împotriva aderării României la spațiul Schengen poate fi analizat și dintr-o altă perspectivă. „Dând crezare informațiilor apărute, conform cărora reprezentanți ai unei companii ar fi solicitat drept exclusiv asupra exploatărilor din Marea Neagră și alte beneficii, putem spune că este prima dată când spunem un NU hotărât și nu ne lăsam șantajați. Nu credeți că toate vocile care cer acum demisii de onoare vor doar capital politic din dezamăgirea colectivă?

Cred că este momentul să fim maturi, să gândim rațional și nu emoțional, să înțelegem și să ne repliem, să apreciem vasta susținere de care avem parte în comunitatea europeană, la cel mai înalt nivel. Este o poziție pe care nu am mai avut-o vreodată, așa că bine ar fi să ne concentrăm pe a o păstra”, a spus Bogdan Gheorghiu.

El a adăugat că citind lecțiile de politică externă oferite „cu atâta emfază” de un fost prim-ministru de al cărui nume se leagă multe privatizări nefavorabile României, nu poate decât să se gândesc că presiunile Austriei au venit într-un moment în care țara noastră are „un președinte demn, ferm apărător al intereselor țării”. „Spun asta pentru că este clar că s-a încercat o condiționare pentru a fi mai devreme cu câteva luni acolo unde vom ajunge oricum. Poate că, totuși, dacă prețul este atât de mare, merită să mai așteptăm puțin. Nu mai vorbim despre valul de solidaritate pro-românesc absolut fără precedent la nivel european și punerea la zid, tot fără precedent, pe care o suferă austriecii din partea tuturor partenerilor europeni. Privind lucrurile cu datele și reacțiile de acum, nu stiu, zău, cine a avut o viziune mai bună vis-a-vis de gestionarea acestei situații. Reproșăm Austriei lipsa unității, dar cred că nici nouă nu ne-ar strica puțină solidaritate cu cei care și-au pus toată energia pentru ca România să facă un pas înainte. Un pas demn! Am așteptat 11 ani. De ce să dăm curs acum unor condiționări speculative, care vor să exploateze ceva ce vom primi oricum? Și asta în cel mai scurt timp. Mai este puțin. Foarte puțin!”, a mai spus Bogdan Gheorghiu.

Gheorghiu: Presiunile Austriei au venit într-un moment în care avem un președinte demn, ferm apărător al intereselor țării. Este prima dată când spunem un NU hotărât și nu ne lăsam șantajați, 10.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (3 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava