Concert pascal
MOPAN Suceava

Obiectivul echipei de handbal CSU Suceava în noul sezon al Ligii Naționale, îl reprezintă clasarea în primele opt. Gruparea locală va începe campionatul mîine, la Baia Mare, cu vicecampioana Minaur, de la pra 17.00, iar vineri, de la ora 17.30, va întîlni pe teren propriu campioana Dinamo. Echipa a plecat astăzi, la Baia Mare, cu autocarul, și va reveni la Suceava joi, în jurul orei 03.00. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, antrenorul principal al lui CSU, profesorul universitar doctor Petru Ghervan, a declarat: „Am avut o perioadă de pregătire destul de bună. Echipa a cîștigat în omogenitate, transferurile fiind de natură să nu perturbe angrenajul echipei și concepția de joc. Au venit jucători cu experiență, sau care au mai fost pe la echipe importante, și avem toate motivele să fim optimiști, în sensul practicării unui joc de calitate. Un loc opt în campionat ar însemna deja o performanță, pentru că noi nu am făcut investiții în jucători care să crească valoarea individuală și valoarea generală a lotului, ci am încercat să promovăm jucătorii tineri, care nu reprezintă întotdeauna o certitudine pentru rezultate imediate, dar reprezintă o certitudine pentru perspectivă. Așa că noi am încercat să ne menținem în categoria de echipe care rămîn în Liga Națională fără să participe la baraj, însă cu două locuri mai jos decît în sezonul trecut. Condiția este aceea de a promova jucători tineri, și jucători care să fie și peste trei-patru ani la noi în echipă, astfel încît să aducem rezultate mult mai valoroase și chiar o prezență într-o cupă europeană”. Profesorul Ghervan a mai spus că este greu de gestionat acest șoc de intrare în competițiile oficiale cu vicecampioana și campioana din sezonul precedent la interval de o zi. Tehnicianul a afirmat: „Trebuie să fim conștienți că Minaur Baia Mare este o echipă deosebit de valoroasă din campionatul intern. Sîntem hotărîți să facem tot ce putem pentru a obține un rezultat favorabil. Sezonul trecut ne-am întîlnit de trei ori cu Minaur, de două ori în campionat și o dată în Cupa României, și de fiecare dată am pierdut la un gol diferență. A fost ghinion, pentru că nu putem acuza altceva, însă trebuie să fim realiști și să constatăm acum, înainte de joc, că atunci cînd spun că a fost ghinion, am avut niște aproximări în realizările noastre din joc. Trebuie să fim mult mai exacți și mai pragmatici”. Legat de meciul cu Dinamo, Petru Ghervan a arătat: „Nu am nici un frison. Noi vom fi montați, vom fi motivați să jucăm bine în compania celei mai bune echipe din România, pe terenul nostru, unde ne vede lumea și trebuie să arătăm cît se poate de bine. Avem un lot de jucători destul de compact și, ca efectiv, destul de bine pus la punct. Avem o bancă destul de lungă, cu jucători care abia așteaptă să intre. Nu avem accidentări majore. Singura problemă serioasă este cea a lui Botond Balazs, care a fost operat și va reveni probabil prin decembrie”. De asemenea, antrenorul grupării locale de handbal a menționat că nu sînt probleme financiare la echipă, grație implicării Primăriei și a Universității <Ștefan cel Mare>.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava