Gospodărie din Straja afectată de un incendiu provocat intenționat

O gospodărie din Straja a fost afectată de un incendiu izbucnit aseară, în jurul orei 22.00. Potrivit ISU Suceava, focul a fost pus intenționat. Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat fondul forestier aflat în imediata apropiere. Flăcările au distrus două anexe, construite din lemn și acoperite cu tablă, și anume, o bucătărie de vară pe o suprafață de 30 de metri pătrați și o magazie pe 35 de metri pătrați.