Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PDL de Suceava Dan Gabriel Gospodaru cere ministrului dezvoltării regionale și turismului Eduard Hellvig explicații cu privire la blocarea lucrărilor de construcție a noului pod de la kilometrul 7 din comuna Mănăstirea Humorului de pe drumul județean 177, pod extrem de important atât pentru locuitorii din zonă cât și pentru turism. Gospodaru a arătat că vechiul pod a fost distrus la inundațiile din vara anului 2010 iar autoritățile au decis construirea unui pod nou pod investiția fiind prinsă în programul de acțiuni multianual al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Noul pod, a precizat deputatul democrat liberal, trebuia dat în folosință la sfârșitul anului trecut, însă acest lucru nu s-a întâmplat. ”Ca urmare a inundaţiilor din vara anului 2010, podul ce făcea legătura între satele componente ale comunei Mănăstirea Humorului a fost distrus, fapt ce a determinat necesitatea construcţiei unui pod nou, atât de important pentru facilitarea accesului locuitorilor din zonă şi pentru turism. În aceste condiţii, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a introdus această lucrare în Programul de acţiuni multianual privind executarea şi, după caz, expertizarea tehnică şi proiectarea unor lucrări de intervenţie în primă urgenţă la construcţii vulnerabile şi care prezintă pericol public. Astfel, la sfârşitul anului 2010, contractul a fost atribuit unui operator economic din Oradea, care a subcontractat o parte din lucrări unei societăţin comerciale din Suceava. Aceasta din urmă nu a respectat condiţiile contractuale şi în prezent se află în situaţia de insolvenţă. Mai mult decât atât, lucrările au fost sistate la nivelul lunii mai a acestui an”, a explicat Gospodaru. El i-a cerut ministrului dezvoltării regionale să-i răspundă în scris în legătură cu măsurile pe care le va lua în vederea continuării lucrărilor şi finalizarea acestora într-un viitor cât mai apropiat și cu sancţiunile pe care le va aplica celor în culpă.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava