Concert pascal
MOPAN Suceava

De Ziua Copilului, Primăria Fălticeni a dat în folosinţă noua grădiniţă de pe strada Dimitrie Leonida, în care, din această toamnă, îşi vor desfăşura activitatea copiii din cartierul Republicii.

Momentul inaugurării a fost ales pentru că în această perioadă se desfăşoară etapa de înscriere în grădiniţe.

Localul grădiniţei este format din 6 săli de grupă, vestiare, cancelarii şi un cabinet medical.

Deşi există de mai bine de jumătate de secol, Grădiniţa cu Program Normal „Scufiţa Roşie” din Fălticeni nu a avut nicodată un sediul propriu. A fost găzduită pe rând într-o casă particulară de pe strada Republicii, în spaţiile unor intreprinderi, iar în prezent îşi desfăşoară activitatea în incinta Şcolii Gimnaziale „Ioan Ciurea”.

La inaugurare a participat primarul Gheorghe Cătălin Coman, deputatul Ioan Stan, Alexandru Rădulescu – vicepreşedinte CJ Suceava, directori ai instituţiilor de învăţământ, părinţi şi numeroşi copii.

Construcţia grădiniţei a început în anul 2007, cu finanţare de la Ministerul Educaţiei, dar lucrările au fost întrerupte în anul 2010. Demersurile ulterioare pentru reluarea investiţiei s-au concretizat în 2015 când, cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava, Primăria Fălticeni a reuşit să obţină redeschiderea finanţării prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (peste 724.000 de lei).

”Cu sprijinul conducerii Consiliului Judeţean Suceava, a preşedintelui Cătălin Nechifor şi a vicepreşedintelui Alexandru Rădulescu, am ținut permanent legătura cu Ministerul Dezvoltării şi am reușit să finalizăm acest obiectiv și să rezolvăm situația acestei investiții cu multe probleme. Pe lângă fondurile guvernamentale, noi am asigurat de la bugetul local banii necesari pentru racordarea la utilităţi, amenajările exterioare şi dotările grădiniţei. Vă reamintesc că am preluat această investiţie cu datorii de aproximativ 1 milion de lei. Mă bucur că am reuşit să vedem finalizată această clădire iar mulţumirea este că am văzut copii şi părinţi fericiţi”, a precizat primarul Gheorghe Cătălin Coman.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava