Concert pascal
MOPAN Suceava

Comisarul european Corina Creţu a anunţat sâmbătă, la Putna, că depozitul ecologic de gunoi care se construieşte în vârful pasului Mestecăniş respectă toate standardele de mediu. Afirmaţia a fost făcută după ce a fost întrebată dacă a primit un răspuns oficial la scrisoarea trimisă în luna iunie Ministerului Mediului prin care solicita analizarea modului în care proiectul respectă legislaţia de mediu şi în mod special normele privind protecţia peisajelor.
„Un răspuns oficial de la Ministerul Mediului nu am primit, dar am stat de vorbă cu doamna ministru. Ştiţi foarte bine că acea scrisoare am făcut-o ca urmare a unor sesizări primite de la organizaţii neguvernamentale”, a spus Corina Creţu. Comisarul European a declarat că vinerea trecută a mers personal în pasul mestecăniş pentru a vedea acest depozit ecologic de deşeuri, iar autorităţile locale i-au transmis că 80% din lucrări sunt realizate deja.
Corina Creţu a declarat că în ceea ce priveşte Comisia Europeană, după analiza DG Regio s-a stabilit că aceast proiect este în acord cu toate standardele de mediu, inclusiv cu standardele prevăzute în acordul de parteneriat. „Sigur, este această problemă a amplasării. Dar aceasta este o chestiune care ţine de decizia autorităţilor locale. Această decizie s-a luat în anul 2009 de către autorităţile locale de atunci. Dacă s-ar opri acum acest proiect, în primul rând ar trebui returnaţi banii către Uniunea Europeană, şi s-a cheltuit până acum o valoare foarte mare. Deci este decizia autorităţilor locale şi naţionale dacă opresc proiectul şi consideră că trebuie schimbat amplasamentul, şi practic aceşti bani trebuie returnaţi”, a explicat comisarul european. Mai mult, Corina Creţu a ţinut să precizeze că la nivelul Comisiei Europene se consideră că este „mult mai igienic şi mai sănătos” să amplasezi astfel de depozite ecologice de deşeuri în munţi decât în apropierea cursurilor de apă, aşa cum se întâmpla anterior, când exista un pericol mult mai mare de infestare a apelor şi reprezentau un pericol pentru cetăţeni. „Comisia Europeană apreciază că România ia foarte în serios această problemă a reciclării deşeurilor. Şi avertizăm autorităţile române să aibă în calcul ca protejarea mediului şi să fie făcută cu mare grijă”, a mai spus Corina Creţu.
Depozitul ecologic din pasul Mestecăniş este construit în cadrul proiectului Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor din judeţul Suceava, prin intermediu căruia o altă groapă de gunoi se construieşte în comuna Moara. Depozitul din pasul Mestecăniş va deservi localităţile din zona de munte a judeţului Suceava. Valoarea totală a proiectului SMID în judeţul Suceava este de 51,761 de milioane de euro, şi vizează şi închiderea şi reabilitarea a şapte depozite de deşeuri neconforme din Suceava, Rădăuţi, Gura Humorului, Fălticeni, Siret, Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc; construcţia a trei staţii de transfer la Rădăuţi, Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc, amenajarea a 1.250 de puncte de colectare, şi modernizarea a două staţii de transfer existente la Gura Humorului şi Vatra Dornei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava