MOPAN Suceava

Viceprim-ministrul Ana Birchall a participat, în perioada 15-16 noiembrie a.c., la a 3-a ediție a Summit-ului de la Salonic, dedicat perspectivelor europene, conectivității, dezvoltării industriale și cooperării în Balcanii de Vest, organizat sub egida Președinției Republicii Elene. La Summit au participat prim-ministrul Greciei, Alexis Tsipras, prim-ministrul Bulgariei, Boyko Borissov, prim-ministrul Serbiei, Ana Brnabić, precum și înalți oficiali europeni, lideri politici, diplomați, reprezentanți ai mediului de afaceri din regiune.

Ana Birchall a participat la două dintre sesiunile Summit-ului – ”Cooperarea regională ca parte a integrării europene” și ”Securitatea energetică în regiune”  – , în cadrul cărora a prezentat mesajul prim-ministrului Viorica Dăncilă.

”Cooperarea regională, ca vector al consolidării relațiilor de bună vecinătate, consolidarea încrederii, stabilitatea și securitatea în Europa de Sud-Est sunt realități concrete care au fost posibile datorită importanței pe care țările noastre o acordă dialogului regional. Interesul nostru comun este acela de a transforma această zonă într-un loc prosper și sigur, în beneficiul cetățenilor săi, prin proiecte concrete de interconectare a rețelelor de transport și de energie”, a subliniat Ana Birchall în mesajul transmis din partea premierului Viorica Dăncilă.

În ceea ce privește prioritățile Guvernului Dăncilă în regiunea Balcanilor de Vest, Ana Birchall a reiterat angajamentul României privind procesul de extindere al Uniunii Europene. ”România își menține angajamentul față de proiectul european și față procesul de extindere al UE. Salutăm faptul că extinderea a reprezentat un obiectiv important pe agenda celor două președinții consecutive ale Consiliului UE – bulgară și austriacă. România va asigura continuitatea acestui proces și îi va acorda o atenție deosebită pe perioada exercitării Președinției rotative a Consiliului UE”, a declarat vicepremierul român.

Viceprim-ministrul Ana Birchall a avut, în marja Summit-ului, și o serie de întrevederi cu înalți oficiali prezenți la reuniunea de la Salonic, respectiv cu prim-ministrul Greciei, Alexis Tsipras, cu prim-ministrul Bulgariei, Boyko Borissov, cu prim-ministrul Serbiei, Ana Brnabić, cu guvernatorul Regiunii Macedoniei Centrale,  Apostolos Tzitzicostas, cu primarul orașului Salonic, Yannis Boutaris, cu Vassili Apostolopoulos, director executiv al Athens Medical Group, cu Nontas Ohonos, directorul executiv și fondatorul Best Food Production, precum și cu ambasadorul SUA în Republica Elenă, E.S. Geoffrey R. Pyatt. În cadrul întrevederilor au fost discutate oportunitățile cooperării în Balcanilor de Vest și aprofundarea relațiilor economice între țările din regiune, în contextul în care România va deține Președinția rotativă a Consiliului UE de la 1 ianuarie 2019.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava