MOPAN Suceava

Halsey a mărturisit că este foarte dureros pentru ea să nu știe când va mai avea posibilitatea de a merge în turnee.

Autoarea hit-ului ‘Nightmare’ a fost nevoită să anuleze turneul ‘Manic World Tour’, luna trecută, din cauza pandemiei de coronavirus, iar acest lucru a făcut-o să se întrebe dacă nu „pierde ani importanți” din viața sa. „Mi se rupe inima că nu știu când voi porni iar într-un turneu, că nu știu când voi putea face din nou lucrurile pe care le iubesc. Mă face să mă întreb dacă nu cumva pierd ani importanți. Dar, de asemenea, dacă asta este adevarăt și voi avea șansa de a susține puține concerte pe viitor, aș accepta așa decât deloc.”, a spus cântăreața în vârstă de 26 de ani pentru Byrdie.com, notează contactmusic.com.

Halsey, care este însărcinată cu primul ei copil și al iubitului ei, Alev Aydin, a mai spus că se simte ‘complet debusolată’ de când se află în carantină. „”, a mai spus artista, potrivit sursei citate: „Sunt complet debusolată. Am plecat de la dimineți în care mă trezeam și cineva îmi trimitea un mesaj cu programul pe ziua respectivă și am ajuns la a nu avea idee ce să fac – zilnic sunt acasă și mă întreb ‘Oare să mă uit la ‘Euphoria’ pentru a cincea oară?’”

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava