MOPAN Suceava

La sfârșitul săptămânii trecute, timp de trei zile, sala „Dumitru Bernicu” de la Liceul cu Program Sportiv a găzduit primul turneu din cadrul returului Diviziei A de handbal masculin. Formația CSU II din Suceava, antrenată de Ioan Tcaciuc, a avut un parcurs fără greșeală, câștigând toate cele trei partide disputate în cadrul seriei I.

„Universitarii” suceveni trecut pe rând pe CSM Ploiești cu 37-31, de Poli Iași cu 38-25 cu Politehnica Iași și au învins cu 37-20 echipa Centrului Național de Excelență Sighișoara, ajungând la 9 victorii în campionat din 10 jocuri disputate.

Ultima clasată, CSU Târgoviște, n-a făcut deplasarea la turneul de la Suceava, la fel ca și CSM II Bacău, care s-au confruntat cu cazuri de COVID-19 în sânul lotului.

”A fost un turneu mai lejer pentru că nu am întâlnit formațiile de top din serie. Acesta a fost motivul care a făcut ca primele reprize din fiecare meci să fie deosebite, iar părțile secunde mai dezorganizate, să spunem. Băieții s-au mișcat bine și sperăm ca și la viitorul turneu, unul mai dificil, să facem partide tot așa de bune” a declarat antrenorul Ioan Tcaciuc.

CSU II din Suceava se bazează în acest sezon pe următorul lot de jucători: Radu Turturică, Eduard Duman, Ionuț Andreescu – Daniel Stanciuc, Robert Alupoaiei, Bogdan Cozorici, Cătălin Zarițchi, Albert Vizitiu, Cristian Bejinariu, George Mihalcea, Emilian Huțuleac, Andrei Sora, Alexandru Focșăneanu, Adrian Hreceniuc, Alexandru Dascălu, Răzvan Ioan, Adrian Urdă, Sorin Grigore, Alexandru Reuț și Daniel Burac.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava