Concert pascal
MOPAN Suceava

În semifinalele ediţiei 2012-2013 a Challenge Cup la handbal masculin, CS Universitatea Suceava se va confrunta într-o dublă manşă cu gruparea luxemburgheză Handbal Club Esch. Primul meci va avea loc în data de 20 aprilie la Suceava, cel de-al doilea pe 27 sau 28 aprilie în Luxemburg.
Formaţia luxemburgheză are un lot alcătuit în majoritate din sportivi din această ţară, în mare parte componenţi ai lotului naţional, la care se adaugă doi jucători străini, un francez, Sedin Zuzo şi un belgian Wouter Sas. Cel mai în formă handbalist al echipei din Luxemburg este interul Martin Muller care a marcat 45 de goluri în actuala ediţie a Challenge Cup. Antrenorul grupării din centru Europei este Walter Klockner.
„Echipa noastră poate fi considerată o mare familie. Principalul nostru atu în această ediţie a Challenge Cup a fost simbioza care există între jucători, conducerea clubului şi fani. La meciul retur cu belgienii de la Initia Hasselt cei 700 de spectatori adunaţi în tribune ne-au împins către victorie” a declarat antrenorul Klockner.
Este de menţionat faptul că în partida retur dintre HC Esch şi Initia Hasselt, belgienii au avut trei jucători care au primit cartonaş roşu. Gruparea luxemburgheză joacă în campionatul şi cupa naţională, în liga Benelux şi în Challenge Cup. HC Esch este sponsorizată de Quatar Airways, care printre alte grupări o susţine şi pe FC Barcelona.
Din lotul echipei luxemburgheze fac parte jucătorii: Muller, Bock, Kohl, Pulli, Sas (Belgia), Decker, Fischbach, Krier, Lister, Marzadori, Maurushalt, Zuzo (Franţa).
HC Esch a eliminat din Challenge Cup în acest sezon grupările: HK Prishtina (Kosovo), Spartak Vojput (Serbia) şi Initia Hasselt (Belgia) şi se află la cea mai bună performanţă din istoria clubului.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava