Concert pascal
MOPAN Suceava

Echipa de handbal juniori I a Liceului cu Program Sportiv Suceava, pregătită de antrenorul Răzvan Bernicu, a încheiat meciurile oficiale pe 2017, la al doilea turneu de sală, care s-a desfășurat la Bacău. În primul meci, sucevenii au cedat în derby-ul seriei cu a doua clasată, CS Știința Municipal Bacău, cu scorul de 29–31. LPS Suceava a început bine acest meci și a condus timp de 16 minute, dar mai apoi gazdele au trecut la conducere și au condus la pauză cu 13–10. În repriza a doua, sucevenii au comis destul de multe greșeli tehnice individuale și le-au permis adversarilor să se distanțeze la 7 goluri. Pe final, elevii lui Răzvan Bernicu au avut șansa să se apropie la un gol, dar au ratat și meciul s-a încheiat în favoarea adversarilor. În celelalte două partide de la acest turneu, sucevenii s-au impus fără probleme, 57–36 (14 – 28) cu LPS Roman și  43–32 (16 – 21), cu Școala Nr. 3 din Adjud.
„Știam destul de bine echipa Bacăului, dar am făcut destul de multe greșeli tehnice individuale, erori pe care trebuie să le eliminăm în meciurile ce urmează. Sunt mulțumit de evoluția echipei în acest tur de campionat, dar și la cele două turnee de sală. Rămâne să ne pregătim mai mult și să încercăm să eliminăm cât mai mult inexactitățile din joc și așteptăm încrezători meciurile din retur”,  a explicat antrenorul Răzvan Bernicu.
LPS Suceava a folosit în turneul de la Bacău un lot format din jucătorii: Cosmin Moglan și Florin Mihăescu (portari), Antonio Pintilei, Robert Alupoaie, sportiv ce a revenit după o accidentare la genunchi, Marcelo Oargă, Ovidiu Cozorici, Tudor Muntean, Claudiu Lazurcă, Robert Chirilă, Vlad Niculică, Bogdan Cozorici, Vlăduț Lazoreac, Ionuț Logofătu și Albert Vizitiu.
Sucevenii vor începe returul de campionat pe data de 3 februarie, cu un meci pe teren propriu în compania echipei LPS Iași.

Clasament
1. LPS Suceava                                    12    11    0    1       454-328    27
2. CS Știința Municipal Bacău         11    10    0    1       437-305    27
3. LPS Piatra Neamț                          12    7    0    5         383-316    19
4. Șc. Nr. 3 Adjud                               12    6    0    6         370-398    17
5. LPS Iași                                            12    5    0    7         351-362    14
6. LPS Nadia Comăneci Onești        12    1    0    11        325-548    7
7. LPS Roman                                      12    1    0    11        353-461    6

Bonus
* LPS Piatra Neamț (5pts – respectare cerințe talie)
* LPS Roman (4pts – respectare cerințe talie)
* LPS Suceava (5pts – respectare cerințe talie)
* LPS Iași (4pts – respectare cerințe talie)
* LPS Nadia Comăneci Onești (5pts – respectare cerințe talie)
* CS Știința Municipal Bacău (4pts – respectare cerințe talie)
* Șc. Nr. 3 Adjud (5pts – respectare cerințe talie)

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava