MOPAN Suceava

Au mai rămas doar șase etape din cadrul sezonului regulat al Ligii Zimbrilor. Pentru handbaliștii suceveni fiecare meci valorează foarte mult, în condițiile în care au pierdut o grămadă de puncte în acest sezon competițional pe final de meci.

În cadrul etapei a XXI-a a primului eșalon valoric al handbalului masculin românesc, CSU din Suceava va evolua pe terenul echipei CSM Focșani. Meciul va  avea loc sâmbătă 18 martie de la ora 17.30

”Vom avea ca adversară o echipă puternică fizic și va trebui să gestionăm situația în favoarea noastră, o formație mai fluidă pe atac. Nu avem cel mai complet lot la dispoziție, dar vom încerca să scoatem tot posibiliul din duelul din Vrancea” a spus antrenorul principal al echipei CSU din Suceava, Petru Ghervan.

Jucătorul de urmărit pentru vrânceni, după partidele naționalei cu Insulele Feroe, este fără îndoială Daniel Stanciuc. Promovat cu curaj de antrenorul Xavi Pascual, handbalistul sucevean promite mult, mai ales că va avea șansa să joace în Liga Campionilor, fiind ofertat și aproape acontat de campioana României Dinamo București.

Pentru unul dintre cei mai valoroși tineri din Suceava s-au aliniat astrele și se pare că va evolua la nivel înalt, în handbal. Meritul este al său personal, pentru că este un sportiv complet și de caracter, ce contează foarte mult, dar este și contribuția antrenorului sucevean Vasile Boca, care l-a descoperit și promovat.

Daniel Stanciuc, se va ”colora” în alb-roșu

Ultimele evenimente din handbalul românesc sunt legate de partidele naționalei României din preliminariile Campionatului Europen cu Insulele Feroe. Unul dintre protagoniștii disputelor a fost tânărul sucevean, Daniel Stanciuc, cel care a fost introdus repriza secundă în Nord și apoi, acasă, mai mult cu aceeași echipă. România a pierdut pe ”gheață”, dar a câștigat clar acasă, câștigul fiind conducătorul de joc de la Suceava, Daniel Stanciuc.

”A fost o experiență neașteptată pentru mine, însă sunt obișnuit cu lucrul sub presiune. Am fost primit foarte bine de colegii mai experimentați din națională și sper din toată inima ca echipa noastră să învingă Austria, acasă, și să meargă la Europene.

Legat de transferul meu la Dinamo București, este o ocazie unică în care am posibilitatea de juca la nivel înalt. Am luat toată viața pas cu pas și am ajuns într-un loc în care pot progresa. Am o relație bună cu antrenorul Xavi Pascual și sper să mă învețe tot ce știe” a spus tânărul Daniel Stanciuc.

Intenția clară dinamoviștilor de a-l transfera pe Daniel Stanciu, înaintea altora, a ”tulburat” situația în cadrul echipei CSU din Suceava.

”Am convenit mai multe condiții, rezonabile de altfel, în care sportivul nostru să fie avantajat. El se va putea întoarce acasă dacă nu joacă la nivel înalt, va putea continua studiile superioare la Suceava, va putea juca la naționalele universitare și, dacă se va putea, după 1 iulie, la finalele de juniori sau mai mult chiar.

Pentru Daniel, care știm că progresează mai repede decât alții este oportunitatea perfectă în care să arate ce știe. Pentru noi promovarea lui reprezintă o încununare a efortului de a realiza o platformă de promovare a tinerilor. Sunt absolut convins că vom mai avea ocazia mai menționăm tineri ca Radu Codrin și Bogdan Niculaie, pentru că generația 2004 a fost una de excepție.

Ne vom concentra pe ultimele șase meciuri din campionat, pentru că sunt foarte importante și vom trata fiecare meci cu aceeași atenție. Nu avem lotul complet, dar cei care au mai rămas știu ce au de făcut” a conchis antrenorul Petru Ghervan.

 

Programul etapei a XXI-a:

Dinamo – Minaur Baia Mare

CSM Odorheiu Secuiesc – Steaua București

CSM Bacău – CSM Constanța

Poli Timișoara – CSM Oradea

CSM Focșani – CSU din Suceava

Potaissa Turda – CSM Vaslui

HC Buzău – CSM București

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava