Concert pascal
MOPAN Suceava

În etapa a II-a a Ligii Naţionale de handbal masculin CS Universitatea Suceava va primi sâmbătă în sala LPS de la ora 11.00 vizita echipei Potaissa Turda. Ambele formaţii au pierdut în prima rundă a noului sezon competiţional şi vor să „scoată” cât mai mult posibil din jocul direct. Cei care au „datorii” mai mari sunt sucevenii care au cedat clar după un joc modest la HC Caraş Severin, în timp ce oaspeţii au pierdut pe mâna lor şi nemeritat disputa cu Ştiinţa Bacău.

„Pentru noi nu există altă variantă decât cea a victoriei în meciul cu Potaissa Turda. Vrem să ştergem impresia proastă lăsată la partida cu HC Caraş Severin. Este primul joc în faţa propriilor suporteri şi ne dorim să le oferim victoria pentru că merită. Vom avea în faţă un adversar incomod, unul care joacă în viteză, dar sper să câştigăm aşa cum am făcut-o şi anul trecut” a declarat pivotul Bogdan Şoldănescu.

„Am avut un meci foarte greu în Banat şi lipsa lui Bogdan Şoldănescu din apărare s-a resimţit. Sper să avem sala plină la acest joc şi să simţim publicul aproape. Formaţia din Turda a făcut două achiziţii importante, Sandu Iacob de la Ştiinţa Bacău şi Lazăr de la HC Odorhei, dar sunt convins că în cazul în care ne vom face jocul nostru obişnuit vom cuceri ambele puncte puse în joc” a fost de părere titularul postului de portar al CSU Suceava, George Şelaru.

Etapa a II-a a Ligii Naţionale de handbal masculin programează meciurile:

CSU Suceava – Potaissa Turda

HC Odorhei – CSM Ploieşti

Ştiinţa Bacău – Pandurii Tg.Jiu

Poli Timişoara – HC Caraş Severin

Dinamo Bucureşti – CSM Bucureşti

U Cluj – HCM Constanţa

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava