Concert pascal
MOPAN Suceava

Prim-vicepreşedintele Organizaţiei Municipale Suceava a PDL, Lucian Harşovschi, acuză USL că a blocat toate investiţiile începute de democrat liberali în municipiul Suceava. Harşovschi a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că în anul 2012 sucevenii au votat USL care a avut ca slogan „dreptate până la capăt”. „Vă pot spune că cei de la USL s-au apucat să facă dreptate. Şi din 2013, prima dreptate pe care au făcut-o a fost majorarea taxelor şi impozitelor locale. După ce au văzut că nimeni nu le spune nimic, au mai făcut o mare dreptate şi au majorat preţul la apă şi canalizare în municipiul Sucaeva, şi tot aşa, în linişte, fără să se afle a mai venit o ordonanţă a Guvernului condus de Victor Ponta prin care 81 de posturi din Primăria Suceava au fost desfiinţate, posturi în care tinerii sau oamenii mai în vârstă aveau şansa să fie angajaţi”, a precizat Harşovschi. El a subliniat că tot actuala majoritate USL din Consiliul Local Suceava a aprobat majorarea preţul cu 10% la transportul public local, iar o altă „dreptate” făcută de PSD şi PNL în luna octombrie a acestui an a fost aceea că i-au ţinut pe suceveni în frig timp de 15 zile. „Şi pentru că am vorbit de majorarea taxelor şi impozitelor, pot să vă spun şi de investiţiile făcute în municipiul Suceava. Şi mă refer la investiţiile administraţiei USL care conduce în momentul de faţă Consiliul Local. Acestea au fost zero. Nu au făcut nici o investiţie nouă”, a precizat prim-vicepreşedintele PDL Suceava. El a arătat că USL „a tăiat” toate investiţiile care au fost începute de administraţia PDL în perioada 2008 – 2012, aceasta adăugându-se şi diminuarea fondurilor pentru sport, cultură, şi chiar pentru lucrările de amenajare a unor alei în cimitirul din cartierul Iţcani. Pe de altă parte, el a ţinut să precizeze că până şi un proiect care va fi definitivat în această perioadă, şi anume achiziţionarea unui autobuz electric, a fost demarat în perioada guvernării PDL. „Este foarte bine că se implementează acum acest proiect, în acest mandat, dar sucevenii trebuie să ştie că este un proeict al administraţiei PDL. Şi nu ştiu de alte proiecte care să se facă în municipiul Suceava, dar credem noi că la votarea bugetului pe anul viitor, cei de la USL trebuie să fie foarte atenţi şi să aloce fonduri pentru ce au promis ei în campania electorală. Iar dacă vor fi pentru suceveni le vom vota”, a mai declarat Lucian Harşovschi, care a ţinut să facă un apel la consilierii locali ai USL să nu mai voteze pentru tăierea fondurilor la proiectele începute de PDL şi care trebuiau să fie finalizate în mandatul 2012 – 2016.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava