MOPAN Suceava

Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a anunțat că de la începutul lunii februarie sucevenii vor avea posibilitatea să doneze hainele și încălțămintea pe care nu le mai poartă. Lucian Harșovschi a spus că în ședința Consiliului Local Suceava, din data de 30 ianuarie, va fi votat proiectul social „Dăruiește Responsabil”, prin care sucevenii vor putea dona haine și încălțăminte oamenilor care au nevoie, prin containerele colectoare ce vor fi amplasate începând cu data de 3 februarie.
„Vor fi instalate câte două containere la fiecare locație întrucât, unul va fi destinat adulților, iar celălalt copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-14 ani”, a precizat Harșovschi. El a spus că aceste containere vor fi amplasate în cartierul Burdujeni, în zona Pieței Agroalimentare Burdujeni; în Obcini, la intersecția str. Stațiunii cu str. Slătioara, în cartierul George Enescu, la intersecția str. Zorilor cu b-dul Enescu și în zona zona Pieței Centrale Agroalimentare.
„Toate hainele vor fi preluate de către persoanele din cadrul Fundației “Ana”, cu care Direcția de Asistență Socială a încheiat un parteneriat. Hainele vor fi sortate, spălate și dezinfectate, cu ajutorul unor firme specializate, după care vor fi distribuite oamenilor nevoiași. Dacă doriți să faceți o faptă bună și să ajutați persoanele care au nevoie cu adevărat de îmbrăcăminte, vă îndemn să folosiți cu încredere noile containere ce vor fi amplasate”, a spus Lucian Harșovschi.

Harșovschi anunță că în patru locații din Suceava vor fi amplasate containere pentru colectarea hainelor, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava