Concert pascal
MOPAN Suceava

Într-o intervenție telefonică la Radio Top, viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a făcut apel la prudență și la responsabilitate și a solicitat respectarea în continuare a regulilor sanitare. Totodată, potrivit viceprimarului, reprezentanții municipalității vor avea discuții cu cei ai Comitetului Județean pentru Situații de Urgență pentru a se stabili cînd și unde este necesară declarația pe propria răspundere pentru a justifica ieșirea din localitate. Viceprimarul a menționat că, de pildă, conform unei decizii luate la nivel central, în asocierea de tip zonă metropolitană Suceava, declarația pe propria răspundere nu ar fi obligatorie pe o rază de 30 de kilometri în jurul municipiului-reședință. Însă, el a arătat că trebuie precizat clar ce localități se încadrează în cei 30 de kilometri. „Trebuie de stabilit clar, pentru a se evita discuțiile, pentru ca ofițerul sau agentul din teren să nu aibă dubii, iar lumea să nu pornească la drum cu emoții”, a spus viceprimarul Harșovschi. Alături de municipiul Suceava, din asocierea de tip zonă metropolitană mai fac parte orașul Salcea și comunele Adîncata, Bosanci, Ipotești, Mitocu Dragomirnei, Moara, Pătrăuți, Verești, Siminicea, Stroiești, Dumbrăveni, Udești, Hănțești și Dărmănești. În asociere nu a intrat comuna Șcheia.

Harșovschi face apel la prudență și la responsabilitate solicitând respectarea în continuare a regulilor sanitare, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava