MOPAN Suceava

Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, s-a arătat dezamăgit de atitudinea unor concetățeni în legătura cu ceea ce s-a întâmplat la Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Ioan cel Nou” atitudine care a dus la defăimarea cele mai mari unități spitalicești din județ. În opinia sa, prea ușor s-au uitat lucrurile bune făcute acolo care au dus la propulsarea Spitalului Județean Suceava printre cele mai moderne și utilate spitale din țară iar unii s-au folosit de perioada aceasta nefastă pentru a-și regla conturile sau a-și spăla rufele murdare la televizor.

”Despre Spitalul Județean de Urgență din Suceava s-au spus multe, mai ales în ultima perioadă, încercându-se, parcă, îngenunchierea/defăimarea acestei instituții.

Din păcate, s-au mediatizat prea mult greșelile sau slăbiciunile unor oameni, greșeli care au dus la nașterea unei situații fără precedent!  Am înțeles cu toții situația și, cu ajutorul unor oameni mai buni sau poate mai disciplinați, o vom scoate la capăt. Prea ușor s-au spus vorbe dure și prea ușor s-au aruncat blamări. Prea ușor s-a dat uitării lupta pe care au dus-o cei din Consiliul Județean pentru dotarea și modernizarea unității medicale. Prea ușor s-au omis lucrurile bune, iar unii s-au folosit de perioada aceasta nefastă pentru a-și regla conturile sau a-și spăla rufele murdare la televizor. Din cauza mediatizării îndelungate, s-a propagat o stare de anxietate, ale cărei efecte pot fi devastatoare: pierderea echilibrului, încrederii sau renunțarea. Se putea întâmpla oricui și oriunde, însă noi am fost de data aceasta cei vizați. O să trecem și peste asta, pentru că știm că vom deveni mai puternici”, a spus Harșovschi.

”Ura și denigrarea nu ajută la nimic, mai ales acum, când sunt destui cei care ne arată cu degetul! Trebuie să fim uniți, mai uniți ca niciodată, pentru că doar împreună vom putea învinge această epidemie”

El constată că, din nefericire, tot mai multe spitale din România nu reușesc să evite infectarea medicilor și a pacienților, deși acum beneficiază de echipamente și capacități de testare mult mai bune decât au fost la Suceava, având la dispoziție și mai multe săptămâni pentru a evita o situație similară cu cea de la noi.

”Panica este acum principalul inamic al nostru. Ura și denigrarea nu ajută la nimic, mai ales acum, când sunt destui cei care ne arată cu degetul! Trebuie să fim uniți, mai uniți ca niciodată, pentru că doar împreună vom putea învinge această epidemie! Vreau să îi asigur pe cei care nu au renunțat și continuă să lupte pentru viețile sucevenilor, de tot sprijinul, aprecierea și recunoștința și îi îndemn pe toți sucevenii să facă la fel!  Lupta nu a încetat, continuă, acum poate mai mult decât niciodată.

Marea majoritate a medicilor și a altor profesioniști din domeniul sănătății continuă această luptă. Și totuși, încă este nevoie de personal la Spitalul Județean.  Avem nevoie de oameni dedicați, profesioniști, avem nevoie de oameni puternici, care nu renunță ușor! Suceava nu este singură! Suceava este a sucevenilor solidari și responsabili!”, a mai spus Harșovschi. Viceprimarul Sucevei a prezentat o serie de fotografii de dinainte şi de după modernizarea Spitalului Judeţean Suceava.

Harșovschi: ”Prea ușor s-a dat uitării lupta pe care au dus-o cei din Consiliul Județean pentru dotarea și modernizarea Spitalului Judeţean Suceava”, 3.6 out of 10 based on 7 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 3.6/10 (7 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava