Concert pascal
MOPAN Suceava

La 17 decembrie 1599, după 27 de ani de căsătorie, regele Henric al IV-lea al Franței a scăpat, în sfârșit, de scandalos de infidela lui soție, Margareta de Valois.

Nu că el ar fi fost un sfânt – luați împreună, prin paturile lor a trecut mare parte din nobilimea Franței. Însă acum, papa Clement al VIII-lea a acceptat, într-un târziu, anularea căsătoriei, căreia, în ciuda infidelității sale, regina i se opusese din răsputeri. Încă de la început, căsătoria se aflase sub o zodie nefastă.

În 1572, Henric era protestant, rege al Navarei, dar nu încă și rege al Franței. Prințesa Margareta – cunoscută de toată lumea sub numele de regina Margot – era catolică, fiica regelui Henric al II-lea al Franței (mort de multă vreme) și al Caterinei de Medici, sora lui Carol al IX-lea al Franței.

Acest mariaj ar fi trebuit să cimenteze pacea firavă dintre catolicii și protestanții din Franța, dar la numai cinci ani de la căsătorie, Liga Catolică declanșase Masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu, căruia i-au căzut victime protestanții hughenoți. În fruntea acestei băi de sânge s-a aflat Henric, duce de Guise, unul dintre foștii amanți ai lui Margot. (Guise însuși a fost ucis 15 ani mai târziu, la ordinul fratelui lui Margot, Henric.)

Cu toate că avea doar nouăsprezece ani la data căsătoriei, Margot era deja celebră pentru frumusețea și imoralitatea ei. În scurt timp, a început să aibă noi amanți, dintre care primul, Joseph Boniface de La Molle, a fost decapitat pentru că ar fi complotat împotriva lui Carol al IX-lea. (legenda spune că Margot i-a îmbălsămat capul ca suvenir. Mai târziu, această iubire a fost idealizată de Alexandre Dumas în celebrul său roman La Reine MargotRegina Margot.)

După La Molle au urmat diverse legături cu Bussy d’Amboise, de Saint-Luc, Champvallon, Aubiac (care a fost executat de un alt frate al lui Margot, Henric al III-lea, tot pentru complot), Vermont și Dat de Saint-Julien, care a fost ucis de Vermont.

În acest timp, Henric, soțul lui Margot, a adunat și el un număr considerabil de amante, cei doi trăind mai mult despărțiți. Însă în 1578, s-au apropiat din nou și, un an mai târziu, la Nérac, au înființat o curte pe care francezii și-o mai amintesc încă pentru veselia și rafinamentul ei. Printre cei prezenți aici s-au numărat poetul du Bastas și eseistul Montaigne, un favorit special al lui Henric.

Curtea strălucea prin petreceri, concerte, lecturi de poezie și dezbateri pe tema iubirii, toate acestea neîmpiedicând alte galanterii mult mai terestre, pe care atât Margot cât și Henric se făceau că nu le văd.

A ajuns renumită în Europa pentru punerea în scenă a piesei lui Shakespeare –  Zadarnicele chinuri ale dragostei. Însă cu timpul, Henric s-a săturat de soția lui necredincioasă și, în 1586, a închis-o în castelul d’Usson, în Auvergne, unde a rămas pe parcursul următorilor 18 ani. În cursul acestei perioade de semiprizonierat, a scandalizat populația locală cu petrecerile ei desfrânate, cu bețiile și plimbările ocazionale prin oraș, călare pe o cămilă.

Însă tot la Usson și-a scris celebrele Memorii, pline de amintiri anecdotice despre frații ei, Carol al IX-lea și Henric al III-lea, precum și despre soțul ei, care, în 1589, devenise Henric al IV-lea al Franței.

În timp ce Margot își ocupa astfel timpul, Henric și-a găsit o nouă amantă extrem de frumoasă, Gabrielle d’Estrées, care i-a făcut copiii pe care Margot nu reușise să i-i dăruiască.

Existau numeroase posibile motive pentru dorința lui Henric de anulare a căsătoriei cu Margot: consangvinitatea (erau veri), constrângerile și diferențele religioase. Însă cea mai puternică dorință a lui Henric era să se căsătorească cu amanta lui, să-i recunoască copiii și să-i facă moștenitori ai tronului Franței. Margot a jurat că nu va fi niciodată de acord cu divorțul, iar negocierile în trei, dintre Henric, Margot și papă, au trenat până când, pe neașteptate, în ziua de Paște a anului 1599, Gabrielle a murit. Abia atunci a fost Margot de acord să accepte anularea.

Papa Clement le-a invalidat rapid căsătoria și Henric, nemaiavând-o pe Gabrielle, s-a căsătorit cu credincioasa, dar plictisitoarea Maria de Medici, a cărei dotă enormă l-a ajutat să-și plătească datoriile. De asemenea, i-a făcut șase copii care să garanteze perpetuarea Casei de Bourbon.

Scăpată de soțul ei, Margot și-a păstrat titlul de regină, a fost făcută ducesă de Valoi  și a primit un substanțial sprijin financiar din partea regelui. În 1605, s-a întors la Paris, numindu-se singură „soră” a fostului ei soț și a devenit o devotată prietenă a proaspetei lui soții.

A trăit aici încă zece ani, într-un lux ostentativ, în al ei hôtel particulier de pe Rue de la Seine, în continuare îndrăgostită, dar din ce în ce mai grasă, o combinație bizară de depravare și pietate, subiect al chicotelilor cu subînțeles din societatea pariziană.

Henric a fost asasinat în 1610, devenind cel de-al cincilea partener de pat al reginei Margot care fusese asasinat sau executat.

Margot l-a urmat în mormânt în data de 27 martie 1615, la vârsta de 61 de ani.

Tot la 17 decembrie:

1830: Moare în Santa Marta, Columbia, Símon Bolívar, eliberatorul Americii de Sud.

1843: Este publicată Colindă de Crăciun a lui Charles Dickens.

1892: Este prezentat în premieră spectacolul Spărgătorul de nuci al lui Ceaikovski, în interpretarea Baletului Imperial Rus din Sankt-Petersburg.

1903: Are loc primul zbor al omului cu un aparat mai greu decât aerul la Kitty Hawk, Carolina de Sud, realizat de Wilbur și Orville Wright, zbor care a durat 59 de secunde.

 

Geo Alupoae, critic de teatru 

Henric al IV-lea divorțează de Margareta de Valois, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava