Concert pascal
MOPAN Suceava
  • 523 de elevi de gimnaziu au participat în acest an școlar la proiectul pilot de educație ecologică “ABCdar Verde”, derulat de Junior Achievement, în parteneriat cu Holcim România;
  • 26 de profesori și 22 de voluntari Holcim au fost implicați în proiect.

Holcim Romania, cel mai mare producător de materiale de construcții de pe plan local, și organizația nonprofit Junior Achievement (JA) România au derulat, în perioada noiembrie 2020 – iunie 2021, prima ediție a proiectului de educație ecologică ABCdar Verde. La acesta au participat peste 500 de elevi din 15 școli[1] din județele Argeș, Bihor și Cluj.

Conceput și dezvoltat pentru a forma și încuraja un comportament responsabil față de mediu, proiectul a inclus noțiuni despre principalele resurse naturale și efecte ale utilizării lor, precum și exemple de norme și bune practici prin care oamenii, companiile și autoritățile pot contribui la utilizarea rațională a resurselor pe care le au la dispoziție, crescând, astfel, calitatea vieții și a economiei.

„Proiectul a adus în discuție o temă de actualitate asupra căreia generațiile anterioare au fost prea puțin informate. Elevii implicați în proiect au participat cu interes și au identificat acțiuni imediate prin care își pot arăta grija față de mediu. Ca profesor pentru discipline precum fizica și chimia, am considerat că tema proiectului este o continuare firească și aplicativă a noțiunilor pe care le studiem prin programa școlară obligatorie”, a precizat unul dintre profesori Școlii Gimnaziale Nanu Muscel din Câmpulung.

Scopul final a fost acela de a-i face pe elevi să definească și să înțeleagă rolul pe care ei înșiși îl au în protejarea mediului. „Mi-a plăcut ideea proiectului ABCdar Verde, pentru că am învățat despre mediu, despre ce putem face pentru ca natura și sănătatea următoarelor generații să fie protejate”, a punctat un elev din clasa a V-a, din cadrul Liceului Constantin Șerban din Aleșd.

Un rol important în desfășurarea proiectului l-au avut cei 26 de profesori și cei 22 de voluntari din cadrul Holcim România, care au organizat sesiuni practice de învățare cu elevii, menite să încurajeze comportamentul responsabil al acestora față de mediu.

Toți participanții au beneficiat de resurse adaptate învățării mixte, la școală – kit educațional tipărit – și online – exerciții digitale interactive, dezvoltate prin intermediul platformei JA Inspire™.

„Să-i însoțesc pe copii în drumul către o planetă mai verde, mai curată și mai armonioasă este cel mai frumos dar pe care mi l-aș fi putut face“, a mărturisit Monica Banu, voluntar Holcim în cadrul Școlii Gimnaziale Cetățeni din județul Argeș.

ABCdar Verde nu este primul proiect educațional dezvoltat de Holcim, în colaborare cu organizația Junior Achievement. Din 2015 și până în prezent, 4.330 de elevi de școală primară și gimnaziu au participat la activitățile learning by doing, dezvoltate în cadrul acestui parteneriat.

[1] ARGEȘ: Școala Gimnazială Bădeni; Școala Gimnazială Petre Țuțea, Boteni; Școala Gimnazială Nanu Muscel, Câmpulung; Școala Gimnazială Oprea D. Iorgulescu, Câmpulung; Școala Gimnazială Theodor Aman, Câmpulung; Școala Gimnazială Cetățeni; Școala Gimnazială Nr. 1, Stoenești; Școala Gimnazială Valea Mare-Pravăț. BIHOR: Colegiul Tehnic Alexandru Roman, Aleșd; Liceul Teoretic Constantin Șerban, Aleșd; Școala Gimnazială Aștileu; Școala Gimnazială Hotar. CLUJ: Școala Gimnazială Andrei Șaguna, Turda; Școala Gimnazială Ioan Opriș, Turda; Școala Gimnazială Teodor Murășanu, Turda.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava