În această zi, regele Iacob al II-lea al Angliei a ieșit grăbit din palatul St. James din Londra și a fugit cu barca pe Tamisa, înainte ca ginerele său, Wilhelm de Orania, și fiica sa, Maria, să uzurpe monarhia. Navigând pe fluviu, mâniosul rege a aruncat ironic Sigiliul Angliei peste bord, hotărând că numai el putea să dețină acest simbol al autorității. Fără îndoială că mânia sa a crescut când a aflat că un pescar prinsese Sigiliul în plasă și i-l predase lui Wilhelm, devenit acum William al III-lea al Angliei.

În tinerețea sa, Iacob (pe atunci James, duce de York) dăduse dovadă de curaj și inteligență. Când avea numai cincisprezece ani, cu un an înainte ca tatăl său, Carol I al Angliei, să fie decapitat, James evadase din captivitatea Capetelor rotunde (susținători ai Parlamentului britanic, în timpul Războiului Civil din Anglia) și fugise în Franța.

La douăzeci și unu de ani, s-a alăturat armatei regelui Ludovic al XIV-lea, sub comanda legendarului general Turenne, unde a dovedit calități de comandant luptând în patru campanii. Mai târziu, când fratele său (Carol al II-lea) a câștigat tronul Angliei și a început Restaurația, James a luptat curajos în bătălia de la Dunes. Apoi, în Anglia condusă de Carol, a primit titlul de Lord Amiral și a plănuit preluarea de către britanici a orașului New Amsterdam de laolandezi,  redenumindu-l New York, în onoarea sa.

Deși capabil, James era încăpățânat, lipsit de simțul umorului și arogant. Mai rău, devenise catolic înfocat într-o perioadă în care catolicismul era practic ilegal în Anglia. A fost primit în Biserică în 1669, dar, la început, la insistențele fratelui său, a continuat în paralel să practice protestantismul. În 1673 a refuzat să depună un jurământ anticatolic și, în același an, s-a căsătorit cu Maria de Modena, care practica în mod devotat (și public) catolicismul, provocând isterie printre protestanții fervenți ai țării, care se temeau de urcarea pe tron a lui Iacob în cazul în care fratele său, fără urmași, ar fi murit. Au apărut zvonuri despre un „scenariu papal” pus la cale de catolici, care urmau să-l asasineze pe Carol, ca Iacob să poată moșteni tronul. Apoi, pe 6 februarie 1685, Carol al II-lea a murit (din cauza unei insuficiențe renale, nu asasinat) și Iacob, duce de York, a devenit regele Iacob al II-lea.

Cu principii, dar lipsit de bun-simț, arogantul nou rege și-a informat supușii că „regii noștri nu guvernează după reguli umane, ci de la Dumnezeu; pentru El numai ei contează; supușii nu au voie să creeze sau să critice, ci să-și onoreze și să-și asculte suveranul”.

Tocmai pentru astfel de lucruri îl decapitaseră supușii pe tatăl regelui, în urmă cu 39 de ani. Mai rău, Iacob a început să numească catolici în funcții importante din guvern, a format noi regimente în armata condusă de ofițeri catolici și chiar a dat ordin ca un colegiu, Magdalen, de la Oxford să fie cedat catolicilor. Între timp, mereu suspiciosul Iacob a devenit aproape paranoic din cauza unor comploturi reale sau imaginare îndreptate împotriva sa.

La sfârșitul toamnei anului 1687, ceea ce trebuia să fie o veste bună s-a dovedit a fi ultima șansă pentru protestanții intransigenți ai țării – regina de treizeci de ani era însărcinată, și monarhia britanică putea avea în curând un moștenitor catolic (moștenitoarele tronului erau cele două fiice ale lui Iacob, Mary și Anne, care fuseseră educate în religia protestantă la insistențele unchiului lor Carol al II-lea, dar dacă noul născut urma să fie băiat, avea prioritate la tron).

Apoi, în luna mai a anului următor, Iacob a ordonat lectura în public, în bisericile din regat, a unei Declarații de Indulgență, prin care, practic, se instituia libertatea religioasă pentru catolici. Apoi, în iunie, regina Maria a născut un băiat (Iacob Eduard, care va fi cunoscut ca Bătrânul Pretendent). Până la sfârșitul lunii, protestanții de frunte îi scriseseră regelui Wilhelm de Orania, invitându-l să invadeze țara și să pună mâna pe coroană. Pe 15 noiembrie, Wilhelm a acostat la Brixham și, după o lună de dezertări din armata sa, Iacob a fugit din Londra, a fost prins în Kent, dar a fost lăsat să plece în Franța, pe 23 decembrie. Atunci Anglia l-a văzut pentru ultima oară pe Iacob al II-lea, omul pe care amanta fratelui său, Nell Gwyn, îl poreclise ironic „Jimmy cel Posomorât”.

Tot la 11 decembrie:

1475: Se naște la Florența papa Leon al X-lea, fiul lui Lorenzo Magnificul.

1803: Se naște compozitorul francez Hector Berlioz.

1941: Adolf Hitler declară război Statelor Unite.

Geo Alupoae, critic de teatru și impresar artistic la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava