MOPAN Suceava

Deputatul PSD de Suceava, Ovidiu Iane, a formulat mai multe amendamente de legea de revizuire a Constituţiei, acestea făcând referire în mod special la Republica Moldova. Ovidiu Iane a arătat că această ţară nu reprezintă doar o marcare teritorială pe harta statelor lumii sau o sumă de interese, ci înseamnă oameni față de care românii nu trebuie să fie străini sau indiferenți. „Suntem, în definitiv, parte a aceeași rădăcini. Cea a românilor. Nu am depus amendamentele, așteptându-mă la vreun miracol, la vreun cutremur geopolitic sau la schimbări de 180 de grade după câteva reuniuni ale Comisiei comune de revizuire a Constituției. Le-am depus în semn de respect și ca un semnal oferit tututor celor responsabili de relația noastră cu statul moldovenesc. Pornind de la politică, trecând prin diplomație și economie până la ultimele aspecte și nivele pe care le presupun funcționarea și organizarea unui stat. Mai mult, amendamentele mele au fost și sunt un mesaj clar adresat cetățenilor moldoveni care așteaptă de la noi un semn că ne pasă, iar ele au fost formulate, pornind de la numeroase întâlniri și consultări cu ei”, a declarat Iane. El a spus că nu se aştepta ca toţi membrii Comisiei de revizuire a Constituţiei să voteze împotriva amendamentelor pe care le-a formulat. Vot negativ, vot de nepăsare! Cam la asta s-ar rezuma atitudinea colegilor mei pe care vreau să fie foarte clar că nu îi atac, ci doar îi critic constructiv”, a spus deputatul sucevean. Ovidiu Iane a arătat că se aştepta să existe abțineri, sau mai multe voturi negative, dar și la câteva favorabile.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava