MOPAN Suceava

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Axionița” de la Mănăstirea Hadâmbu, jud. Iași, va fi adusă, în perioada 20-22 mai 2022, la Parohia „Sf. Împărați Constantin și Elena” din localitatea Straja, jud. Suceava.

Evenimentul, organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și cu acordul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va debuta vineri, 20 mai, începând cu ora 16.00.

Vineri, 20 mai 2022

16:00 – Întâmpinarea icoanei Maicii Domnului și a delegației Mănăstirii Hadâmbu;
16:30 – Acatistul Icoanei Maicii Domnului de la Hadâmbu;
17.00 – Slujba Vecerniei și a Litiei în cinstea hramului bisericii.

Sâmbătă, 21 mai 2022

07:30 – Slujba Utreniei;
09:00 – Acatistul Sf. Împărați Constantin și Elena;
09:30 – Sfânta Liturghie în sobor.

Duminică, 22 mai 2022

07:30 – Slujba Utreniei;
09:00 – Acatistul Icoanei Maicii Domnului de la Hadâmbu;
09:30 – Sfânta Liturghie;
15:00 – Plecarea Icoanei Maicii Domnului și a delegației Mănăstirii Hadâmbu.

În toată această perioadă biserica va fi deschisă în permanență, așa cum ne-a informat preotul paroh Constantin Oprea, Consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Pr. Ștefan Mihalcea

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava