Concert pascal
MOPAN Suceava

Poate pentru unii este o surpriză, însă pentru familia lui şi pentru colegii de breaslă este deja o realitate. Fost jurat al emisiunii “Cântă acum cu mine” de la Pro TV şi actor în serialul de comedie “Triplusec”, Andrei Ciopec a decis să aleagă calea monahală. Nu este singurul artist care a decis să-şi schimbe radical viaţa, notează click.ro.

“Sunt în căutări şi toată viaţa am fost în căutări. Mă gândesc să mă îndrept şi spre muzică, e o formă de exprimare, poate şi o facultate de teologie. Dar vreau să identific şi să îmi fie mie foarte clare idealurile pe care le am, să le adun şi să le folosesc într-o singură direcţie, şi anume în a-mi distruge egoul şi a ajută oamenii. Să mă fac eu cât de mic pot – s-ar putea să îmi ia o viaţă întreagă şi s-ar putea să nu reuşesc – dar importantă e lupta, nu izbânda, şi sper că prin ceea ce fac să pot ajută oamenii. Vreau să scot o carte de poezie, să scriu un român, să scot un album folk…”, povestea el într-un interviu pentru ştiri.botoşani.ro.

Viaţa actorului este total schimbată acum şi nimeni nu-l poate opri. A hotărât că viaţa lui să se schimbe cu 180 de grade şi iată că aşa s-a întâmplat. Deşi a avut succes ca actor, Nicu din “Triplusec”, care a jucat şi cu celebrul actor american Steven Seagal, a decis că vrea să-şi dedice viaţa lui Dumnezeu.

Citește articolul complet pe: https://www.click.ro/romanesti/romanesti/ieri-actor-si-jurat-la-tv-acum-retras-la-manastire

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava