Concert pascal
MOPAN Suceava

Campioana județului Suceava va întâlni campioana județului Neamț în barajul pentru promovarea în Liga a III-a. Această disputăse va juca într-o dublă manșă, pe 18 iunie (turul – Suceava) și 25 iunie (returul – Neamț).

Juniorul Suceava este echipa care are cele mai mari șanse de a reprezenta județul noastru la barajul de promovare, echipa condusă de Laurențiu Berezoschi și Bogdan Pantea ocupând primul loc în Liga a IV-a suceveană la jumătatea sezonului regular, cu un avans de două puncte față de Siretul Dolhasca și trei față de Șomuzul Preutești.

De partea cealaltă, în județul Neamț, favorită la câștigarea titlului este Speranța Reucești, care a acumulat punctaj maxim în turul campionatului.

Asociația Județeană de Fotbal Suceava este obligata  să comunice către Departamentul Competiții al FRF, până la data de 12 iunie, echipa calificată pentru a participa la baraj și să transmită copia Certificatului de Identitate Sportivă al acesteia eliberat de Ministerul Tineretului și Sportului.

Dacă echipa clasată pe primul loc în Liga a IV-a din județul Suceava nu va îndeplini condițiile de participare la baraj, atunci duelul în care aceasta va fi repartizată nu va avea loc, adversara urmând să fie declarată câștigătoare. Locul acesteia la barajul de promovare nu poate fi luat de ocupanta locului 2.

Campioana județului Suceava nu a mai reușit să treacă de baraj din 2018, de la promovarea celor de la Șomuz Fălticeni în Liga a III-a.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava