MOPAN Suceava

Ajuns la ediţia cu numărul VII, festivalul, cuprinde mai multe secţiuni: „Ouă încondeiate” (copii, adulţi), „Artă tradiţională veche”, la care participanţii se vor prezenta cu haine, icoane şi obiecte tradiţionale vechi, „Gastronomie”, la care participanţii vor pregăti bucate tradiţionale de post şi preparate din peşte. Primarul comunei Moldoviţa, Traian Ilieşi, spune că acest eveniment este o manifestare care are ca obiectiv „punerea în valoare şi promovarea tradiţiilor cultural – meşteşugăreşti ale etniei huţule din Bucovina”.

Pentru ora 10:00 sunt programate sosirea invitaţilor şi aranjarea standurilor, în sala de sport a comunei Moldoviţa. După o scurtă slujbă religioasă de sfinţire, de la ora 13:00 se lansează concursul festivalului. În perioada în care juriul va alege câştigătorii festivalului, la fiecare secţiune, vizitatorii se vor putea delecta cu un program artistic special. Evenimentul este organizat de Primăria şi Consiliul Local Moldoviţa.

Turiştii sunt poftiţi să viziteze şi muzeul artistei Lucia Condrea din Moldoviţa, în care se află peste 1.000 de ouă încondeiate şi decorate, mai bine de jumătate dintre acestea fiind executate de artistă. Celelalte ouă din ocniţele (firidele) muzeului au fost achiziţionate de artistă de la alţi decoratori pe care i-a întâlnit în expoziţiile internaţionale. În muzeului ouălor încondeiate de la Moldoviţa, exponatele sunt aranjate în ocniţe, pe secţiuni. Despre colecţia cu ouă închistrite din Moldoviţa, cu modele vechi, artista spune că „este o colecţie de suflet, la noi fiind o tradiţie de secole în arta închistririi ouălor, iar meşterii noştri populari merită cunoscuţi de o lume întreagă, prin operele lor, chiar dacă unii dintre cei care au închistrit aceste ouă nu mai sunt printre noi”. Ouă închistrite, cu modele vechi, huţule, vor fi expuse şi la această ediţie a Festivalului Ouălor Încondeiate de la Moldoviţa.

 

În Duminica Floriilor, la Moldoviţa, va avea loc Festivalul Ouălor Încondeiate, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava