MOPAN Suceava

Sute de medici din ţară se vor aduna la Suceava, luna aceasta, pentru a participa la Conferinţa „Zilele medicale ale Sucevei”. Manifestarea ştiinţifică are loc sub egida Academiei de Ştiinte Medicale, are două teme şi se va desfăşura între 19 şi 21 mai.

„Patologia tumorală în practica medicală” şi „ Urgenţe medico-chirurgicale” sunt temele conferinţei de anul acesta, la care se adaugă şi „Varia”. Deschiderea lucrărilor conferinţei va fi făcută vineri dimineaţă, pe 20 mai, de către preşedintele de onoare al manifestării, prof. dr. Vasile Astărăstoae, fostul preşedinte al Colegiului Medicilor din România.

Conferinţa „Zilele Medicale ale Sucevei” este organizată de Colegiul Medicilor Suceava, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenţilor Medicali din România – Filiala Suceava şi Camera Judeţeană a Sindicatului Medicilor Suceava. Preşedintele manifestării științifice este dr. Sorin – George Hâncu, iar membrii comitetului de organizare sunt: doctorii Doina-Elena Ganea, Laura Coca, Irina Badrajan, Lăcrămioara Luca, Dănut Bărbunc şi  Adrian Botezan. Au fost invaţi să participe: reprezentanţi ai conducerii Colegiului Medicilor din România; medici din toate specialităţile, dar şi cadre medii sanitare.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava