MOPAN Suceava

S-a stins unul dintre cei mai respectați profesori ai Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, IOAN IOSEP, eminent exponent al școlii geografice sucevene, cercetător complet și model de conștiinciozitate și dăruire pentru generații de geografi și istorici.
Născut la Vama, Județul Suceava, în iarna anului 1943, Ioan Iosep a urmat cursurile Liceului „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc și pe cele ale Facultății de Geografie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, unde a și susținut, în 1999, teza de doctorat „Studiu geografico-economic al Obcinelor Bucovinei”,sub îndrumarea profesorului I. Șandru.
În 1967, a fost admis prin concurs la Institutul de Învățământ Superior din Suceava, ca asistent universitar al profesorilor Laurian Someșan și Nicolae Popp, remarcându-se ca dascăl cu har pedagogic, fin observator de teren și cercetător meticulos în domeniile care l-au consacrat: Geografie istorică, Geografie umană și economică a României, Geodemografie, Toponomastică și etnogeografie, Geografia agriculturii. Activitatea ca membru al comunității academice sucevene a fost una remarcabilă, deși întreruptă între 1986-1990, ca urmare a  suspendării programului de studiu de Istorie și geografie, când a fost profesor la liceele de prestigiu din Suceava. A revenit în învățământul  superior în 1990, la Departamentul de Geografie, ca lector universitar și, apoi, conferențiar universitar. Chiar și după ieșirea la pensie, în 2008, a susținut și publicat lucrări științifice alături de colegii de departament, dovedind mereu că avea foarte multe de spus și transmis, fiind deseori căutat de colegii geografi pentru opiniile sale de mare valoare. Profesorul Ioan Iosep a deținut și funcții administrative, care i-au adus respectul și recunoașterea colegilor: șef al Departamentului de Geografie (1996-1997), șef al Departamentului de Învățământ la Distanța (2001-2004), prodecan al Facultății de Istorie și Geografie (2004-2008).
Cercetător de mare profunzime științifică, respectat și acceptat ca magister, el a îndrumat generații de studenți geografi cu rigoare și meticulozitate, remarcând mereu acuratețea informațiilor atent referențiate și cartografierea corectă a informației geografice.
Profesorul Iosep îndemna tinerii cercetători să descopere sursa informației, originalitatea transmiterii și asumării acesteia, și s-a remarcat ca îndrumător neobosit al tinerilor cercetători, devenind unul dintre cei care au colaborat direct cu toți membrii Departamentului de Geografie, indiferent de domeniul de cercetare.
În ultimii ani, a reușit să coaguleze activitatea unor colective interdisciplinare, formate din geografi, istorici, arhiviști, și a scos la lumină informații cartografice inedite despre Bucovina, de la  sfârșitul secolului al XVIII-lea, publicate sub forma a trei atlase, în colecții de prestigiu. A lăsat moștenire lumii academice nu doar colecțiile sale de cărți personale, dar și editarea inedită a unor documente indispensabile pe viitor cercetării spațiului bucovinean.
Meritul deosebit al Profesorului Ioan Iosep este asociat transmiterii informației științifice prin cel mai  riguros mod, cel al interpretării hărților vechi, rămânând ca valori autentice peste timp, păstrate vii în sufletul breslei geografilor.
A scris peste 80 de studii și cercetări, semnând capitole importante ale cunoașterii geografice a spațiului carpatic românesc. Dintre studii și cărți,  peste 50 de lucrări au fost publicate  în editurile centrale, consemnând  opinii pertinente asupra treptelor de locuire din Obcinele Bucovinei, toponomastica bucovineană regională,  popularea spațiului montan, evoluția teritorială a așezărilor omenești, cercetări publicate ca studii regionale sau integrate unor studii de mare anvergură (Geografia României, vol. III, monografii regionale: Județul Suceava, Vatra Moldoviței, Vama, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Fălticeni), studii de  cartografiere veche. A fost, de asemenea, autor de cursuri universitare pentru zeci de generații de studenți, fiind unul dintre cei care au pus bazele cartografiei ca disciplină geografică la universitatea suceveană, a geografiei așezărilor omenești, a studiilor interdisciplinare de toponomastică sau geografie economică.
Membru al staff-ului  Societății de Geografie din România, filiala Suceava,  Profesorul Iosep a activat ca membru fondator și vicepreședinte al Societății de Istorie și Retrologie Agrară, filiala Suceava.

Profesorul Iosep va rămâne, prin opera sa științifică, un reper în Alma Mater Sucevensis.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Viorel CHIRIȚĂ
Departamentul de Geografie

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava