MOPAN Suceava

De Noapte Muzeelor locuitorii din Suceava și Fălticeni vor avea la dispoziție o cursă specială între cele două locații pentru a vizita gratuit obiectivele din cele două municipii. Anul acesta noaptea muzeelor va fi în noaptea de 20 spre 21 mai 2017. Potrivit unui comunicat al Muzeului Bucovinei, sucevenii vor putea vizita și muzeele din Fălticeni, prin intermediul unui parteneriat încheiat cu Muzeul de Artă „Ion Irimescu”.
În baza acestui parteneriat, pe 20 mai, la orele 18:00 și 21:00, un autocar va pleca din Suceava, din fața Muzeului de Istorie, spre Fălticeni, unde doritorii vor putea vizita Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, Muzeul Apelor Academician „Mihai Băcescu” și Galeria Oamenilor de Seamă.
În cadrul acestui parteneriat, mai mulți fălticeneni vor putea să viziteze Muzeul de Istorie și Cetatea de Scaun din Suceava. Plecările din Fălticeni vor avea loc la orele 17:30 și 21:30, din fața Muzeului de Artă „Ion Irimescu”.

De precizat că intrarea la toate obiectivele din Suceava este gratuită începând cu ora 18:00 și până la ora 24:00, cu excepția Muzeul Satului Bucovinean care se va închide la ora 20:00.

Programul Muzeului Bucovinei de „Noaptea Muzeelor 2017”

Ora 18       Muzeul de Istorie  – Spectacol instrumental și de poezie susținut de elevii Colegiului Național de Artă Ciprian Porumbescu Suceava
Ora 18       Muzeul Satului Bucovinean – Spectacol folcloric susținut de Ansamblul Ciprian Porumbescu
Ora 18      Hanul Domnesc –  Recital Cătălin Condurache, Sandy Deac
Ora 19,30   Muzeul de Științele Naturii – Recital de nai susținut de Asociația culturală Friderich  Schwartz
Ora 21,30   Cetatea de Scaun a Sucevei – Spectacol pirotehnic Ciuleandra susținut de Ordinul Solomonarilor Suceava

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava