Concert pascal
MOPAN Suceava

Câteva zeci de persoane au asistat la ceremonialul religios și militar desfășurat, astăzi, în dreptul Aleii Unioniștilor din vecinătatea Palatului Administrativ din Suceava, pentru a marca aniversarea a 164 de ani de la Unirea Principatelor Române. Despre însemnătatea zilei au vorbit prefectul Alexandru Moldovan, vicepreședintele Consiliului Județean, Niculai Barbă, viceprimarul Sucevei, Teodora Munteanu și profesorul Ovidiu Milici, unul dintre consilierii primarului Sucevei, Ion Lungu, iar la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza au fost depuse coroane de flori. Printre participanți s-au mai numărat și deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan. Patru detașamente, din care câte unul de la Jandarmerie, ISU, Vânători de Munte și Școala de Subofițeri Jandarmi din Fălticeni, au bătut pas de defilare. Cei de la Fălticeni erau îmbrăcați în costume de epocă. În premieră, la finalul ceremoniei din centrul Sucevei, autoritățile și câțiva dintre sucevenii prezenți au dansat „Hora Unirii”. Fondul sonor a fost asigurat de Fanfara Primăriei Suceava.

În discursul său, vicepreședintele CJ Suceava, Niculai Barbă, a prezentat o alocuțiune privind semnificația evenimentului, el făcând un apel la unitate. „Astăzi când România și întregul glob trece printr-o perioadă rar întâlnită de provocări, unitatea noastră a tuturor devine esențială. Unitate și bună înțelegere între fiecare dintre noi. Noi cu vecinii noștri acolo unde suntem, noi cu vecinii noștri ca județ, noi ca țară cu vecinii noștri. Cu atât mai mult este importantă unirea și unitatea între noi, aici acasă”, a spus Niculai Barbă. El a făcut un apel și la unitatea prin cultură. „În acest an, Anul Ciprian Porumbescu referirile pe care vreau să le subliniez se referă la unirea prin cultură. Este de dorit ca începând din acest an să vorbim mai mult despre Ciprian Porumbescu și hai să dăm mână cu mână pentru a îndeplini ultima dorință a celui care a fost un mare compozitor și un mare român. Spunea Ciprian Porumbescu, cu vorbele sale pe care trebuie să le luăm ca o ultimă dorință, <nu lăsați muzica mea să moară>. Hai să dăm mână cu mână ca fiecare dintre noi să dăm mesajele de unitate, o unitate de care este nevoie tot mai mult în această perioadă. Hai să dăm mână cu mână și să avem puterea de a accepta proiectele celorlalți, pentru a nu mai fi în situația prin care am trecut chiar cu legiferarea acestui proiect prin care anul 2023 a fost declarat Anul Ciprian Porumbescu, când confrați de-ai noștri din județ aflați în Parlamentul României s-au opus acestui proiect. Hai să dăm mână cu mână, toți, indiferent de apartenență politică, indiferent de opțiuni și de viziuni, pentru că unitatea este esențială în special în aceste momente, în aceste perioade de grea încercare. La mulți ani, România! La mulți ani și sănătate tuturor românilor!”, a încheiat Niculai Barbă.

Apoi, viceprimarul Sucevei, Teodora Munteanu, a vorbit despre însemnătatea istorică a zilei de 24 ianuarie. „Unirea de la 1859 stă sub semnul personalității covârșitoare a lui Alexandru Ioan Cuza care a fost un om politic de orientare moderată și care a reușit să valorifice cu măiestrie toate aspirațiile unioniste ale Principatelor”, a transmis Teodora Munteanu.

Nu în ultimul rând, Ovidiu Milici, consilierul primarului Ion Lungu a transmis mesajul edilului Sucevei. Ovidiu Milici a spus că apelul lui Ion Lungu pentru acest an este pentru solidaritate și toleranță. „Solidaritate pentru proiectele pe care primăria Suceava le are în implementare și toleranță pentru lucrurile bune care stau să se întâmple la Suceava. În ultimii ani Suceava și este un lucru incontestabil, devine pe zi ce trece un oraș mult mai frumos, mult mai prietenos cu cetățenii, iar acest lucru plasează Suceava în rândul orașelor de frunte ale României. Dragi suceveni, haideți să ne dăm mână cu mână pentru ca orașul nostru Suceava să fie un oraș respectat și iubit în țară și în lume”, a spus Ovidiu Milici.

În premieră, de Ziua Unirii Principatelor Române în centrul Sucevei s-a dansat Hora Unirii (FOTO), 7.0 out of 10 based on 3 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.0/10 (3 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava