Digi Life va difuza în premieră, în luna decembrie, două episoade din seria Martorul – Vieți care salvează vieți. În cadrul acestora, salvamarii și salvatorii montani ne vor povesti cum se desfășoară o zi normală de lucru, ce provocări au întâlnit de-a lungul carierei și ce îi motivează să fie parte a acestei profesii prin intermediul căreia pun grija pentru ceilalți pe primul loc.

Fiecare episod va fi precedat de câte un talk-show de 30 de minute, moderat de prezentatoarea Digi24 Teodora Tompea, care va încerca să afle mai multe amănunte despre eroii acestor profesii. Invitații vor fi prof. Sabin Cornoiu, președintele Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România, și dl. Gabriel Culea, președintele Asociației Salvamarilor din România.

Titi Rădoaie, managing partner la Atic Pictures, casa de producție care a realizat aceste documentare, a declarat: „Cele două meserii, care realmente salvează vieți, nu primesc suficientă apreciere. Sunt meserii făcute de oameni pasionați, care întâmpină foarte multă rezistență din partea turiștilor, deși tot ce fac este să ne protejeze în fața pericolelor. Aici sunt implicați foarte mulți voluntari, oameni care nu primesc bani și fac totul din pasiune. Ei au la bază alte meserii din care își câștigă existența, dar sunt tot timpul prezenți când cineva este în pericol. Sunt oameni care iubesc natura și apreciază marea și muntele.

Salvamarii și salvamontiștii salevează vieți, merită mai mult respect și mai multă apreciere din partea românilor. În momentul în care ajungi să vorbești cu ei – și auzi cum se comportă românii cu ei – îți dai seama că trebuie să prezinți și punctul lor de vedere. Viețile care salvează vieți merită recunoștință și apreciere. Am considerat că este de datoria noastră, în special în niște vremuri extrem de grele, să îi aducem în prim plan pe acești eroi anonimi.”

Martorul 77

Episodul Martorul 77 va fi difuzat pe Digi Life la data de 1 decembrie 2020, de la ora 22:00. Telespectatorii vor descoperi cum salvamontiștii din România, în majoritatea cazurilor voluntari, își riscă propriile vieți pentru a le salva pe cele ale turiștilor care nu respectă regulile turismului montan. Iubitori de munte și cu un curaj nemăsurat, pe ei ne putem baza de fiecare dată când traseele montane sau vremea rea ne pun la încercare priceperea. Ce le datorăm, cum îi protejăm și cum le putem mulțumi, vom afla în cadrul ediției dedicate salvamontiștilor.

Prof. Sabin Cornoiu, președintele Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România, a declarat: „Profesia de salvator montan, ca mai toate profesiile din domeniul salvării de vieți, trebuie cunoscută și apreciată întrucât depășește cu mult tiparele unei profesii obișnuite, se face cu efort fizic și psihic intens, necesită un program de lucru îndelungat, imprevizibil și în condiții grele, sub influența permanentă a factorilor de risc, elemente ce pot fi acceptate și depășite doar de oameni dedicați profesiei și care și-au propus un țel în viață, să salveze vieți.

Sunt conștient că nu suntem percepuți la adevăratul nivel al activității desfășurate, și acest fapt se datorează părții nevăzute sau mai puțin văzute a activității noastre, cea în care salvăm și în care ne este greu să stabilim care este limita până la care să promovăm rezultatele muncii noastre, accidentele montane, astfel încât să nu creăm impresia că muntele este locul în care se produc doar tragedii și astfel să afectăm atracția spre turismul montan.

Pentru un om adevărat de munte, după ce consideră că a descoperit muntele suficient ca alpinist, schior sau speolog, nu mai rămâne decât țelul suprem, acela de a deveni salvamontist și de a-și pune toate aptitudinile și cunoștințele acumulate pentru salvarea vieților celor care, într-un anumit moment, au avut mai puțin noroc pe munte.”

Martorul 1136

Episodul Martorul 1136 va fi difuzat pe Digi Life la data de 30 decembrie 2020, de la ora 22:00. Telespectatorii vor cunoaște viața salvamarilor din România, cu ce se confruntă aceștia zilnic, cum s-a schimbat profesia în ultimul an din cauza pandemiei și, cel mai important, cum respectă românii această meserie care salvează vieți. Pe litoral, turiștii aleg între viață și moarte în fiecare zi, iar salvamarii trebuie să se asigure că, orice alegere ar face, viața este învingătoare.

Gabriel Bălan, secratar general al Asociaţiei Naţionale a Scafandrilor Profesionişti şi Salvamarilor din România, a declarat: „Ce înseamnă să fii salvamar nu este simplu de explicat și este greu de înțeles! Salvamarul este salvatorul atipic. Nu stă în așteptarea urgenței într-un sediu cu aer condiționat, nu dispune de tehnologie, echipamente sofisticate și accesorii…

El stă 11 ore pe zi în soare, vânt, praf, mănâncă un sandviș încălzit de temperatura zile, bea o apă de multe ori clocită și intervine în nenumărate cazuri spre sfârșitul orelor de program, când oboseala pe mulți alții i-ar face inapți de acțiune și efort. […] Salvamarul este ca o «plantă erbacee anuală»: se naște prin mai, trăiește intens întreg sezonul estival și se ofilește la 1 octombrie. Nimeni nu știe și nu se interesează ce face «omul salvamar» în extrasezon, ce sursă de venituri are, unde doarme, ce mănâncă și cum se pregătește pentru a fi apt să salveze vieți din valurile mării în sezonul estival următor. […] Oare ce va fi vara viitoare?”

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava